Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, într-o conferință de presă desfășurată la Târgu Mureș, că Guvernul elaborează o strategie împreună cu Casa Regală a Angliei, mai exact cu reprezentanții Prințului Charles, pentru promovarea turismului în Carpați.
Ministrul Eduard Hellvig a declarat că la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG) există un secretariat tehnic care coordonează o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpați, în acest sens existând discuții, săptămâna trecută, cu consilierul Prințului Charles, la sediul Ministerului Dezvoltării.
“Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu consilierul Prințului Charles, acesta a fost la Ministerul Dezvoltării, unde am avut o discuție în care i-am mulțumit excelenței sale Prințului Charles pentru efortul pe care l-a făcut și pentru sprijinul permanent pe care l-a avut pentru (proiectele) Guvernului României. Vreau să știți că la nivelul SGG există un secretariat tehnic care coordonează o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpați.”, a declarat Ministrul Eduard Hellvig citat de Mediafax.
Strategie guvernamentală
“Au fost discuții, se realizează o strategie la nivel guvernamental, încă o dată s-a demonstrat că nu trebuie să inventăm lucruri noi, ci trebuie să utilizăm ce există ca resursă de dezvoltare și de promovare a României. Nu trebuie să reinventăm roata, avem lucruri care pot fi promovate, acesta e motivul pentru care vorbesc de turismul de nișă, de turismul cultural, de lucruri care există aici – tradiții, cultură, care ne stau la îndemână și trebuie să le utilizăm în așa fel încât să creăm locuri de muncă și plusvaloare în economia națională”, a mai spus Hellvig, care a adăugat că ambele părți vor colabora foarte bine.
Hellvig a arătat că este posibil să se întâlnească personal cu Prințul Charles, pentru discuții, în această vară. “Din câte știu, din discuțiile avute cu consilierul Prințului Charles, în luna iulie acesta va veni într-o vizită privată în România, vom conveni, dacă se impune și va exista timp, să ne întâlnim. Dacă nu, colaborarea va exista în continuare și cu fundația Prințului Charles și cu consilierul Prințului Charles, care se află permanent în România și colaborează cu autoritățile locale”, a precizat ministrul.
(Sursa: Mediafax)