Câteva sute de persoane au protestat, pe 18 mai, la Wisbech, Cambridgeshire, cerând stoparea imigrației și părăsirea UE de către Marea Britanie. Pe pancartele purtate de protestatari scria „Pensionarii înaintea solicitanților de azil” și „Gata cu regulamentele birocratice europene pe care nu le-am ales, vrem afară”.
Organizatorul, Dean Everitt, a declarat că guvernele care s-au succedat au mințit cu privire la problema imigrației. „Bruxellul este la kilometri de aici, de ce să trăim potrivit regulamentelor de la Bruxelles”, a spus acesta. ” O femeie l-a apostrofat, strigând că nu imigranții trebuie blamați pentru problemele orașului. „Nu-i blamez pe ei”, a spus Everitt. ”De vină este guvernul, sistemul”.
Miting anti-imigrație: „Locuri de muncă și locuințe pentru britanici”
Sharon Jardine, care a deschis o pagină Facebook privind imigrația din Wisbech, a spus: „Astăzi este o zi mare pentru Wisbech. V-ați spus părerea, veți fi auziți. Avem un mesaj și acest mesaj este că vrem ca imigrația să înceteze. Vrem ca această problemă să fie rezolvată acum. Vrem ca David Cameron să vadă că ne-am săturat să fim tratați ca cetățeni de mâna a doua în țara noastră”.