Declaraţia Lordului Robert Winston din 8 septembrie, cu privire la asistentele medicale din Marea Britanie originare din România care ar pune în pericol viaţa pacienţilor deoarece nu pot vorbi corect limba engleză, a primit replica organizaţiilor politice are românilor din diaspora. PSD Anglia şi PDL Diaspora au luat poziţie şi i-au cerut Lordului Winston să-şi ceară scuze.
Într-un comunicat din 14 septembrie, organizatia PSD din Regatul Unit îşi manifestă dezaprobarea faţă de afirmaţiile lordului Robert Winston referitoare la aparenta incapacitate a cadrelor medicale provenite din România de a se integra în sistemul sanitar britanic.
Organizatia social democraţilor români din Londra a înaintat o scrisoare de protest direcţiei de discriminare la locul de muncă, agenţie ce activează sub conducerea guvernului britanic, precum şi parlamentarilor britanici din comisiile de muncă şi egalitate în drepturi.
Alexandru Petrescu, vicepreşedinte al PSD Diaspora şi preşedinte al PSD Marea Britanie, a declarat: “Cadrele medicale provenite din Europa de Est şi în special din România şi-au dovedit competenţa la post şi sunt astăzi parte integrantă a sistemului sanitar britanic, acoperind cu profesionalism toate treptele ierarhice şi întreaga gamă a serviciilor medicale.
Asistentele şi medicii români sunt în continuare foarte căutaţi de către angajatorii din sistemul medical britanic şi dovada eficienţei şi profesionalismului lor stă în statisticile ce arată un număr crescând de români activând în unităţile de sănătate din Marea Britanie”
Scrisoarea PDL Diaspora
Preşedintele PDL Diaspora, deputatul William Brînză, i-a transmis o scrisoare ambasadorului Angliei la Bucureşti prin care îşi arată indignarea faţă de declaraţia lordului Winston, care a contestat dreptul la muncă al cadrelor medicale de origine română, şi îi solicită scuze publice.
În scrisoare, deputatul democrat liberal şi-a mai exprimat, pe de o parte, gratitudinea faţă de deschiderea cu care au fost primiţi românii în Regatul Unit şi pe de altă parte a solicitat ambasadorului transmiterea indignării sale către Lordul Winston.
“Mesajul discriminator al Lordului Winston încalcă un drept elementar, dreptul la mobilitate al cetăţenilor. În plus, angajarea lucrătorilor români sau de altă origine este atributul angajatorului englez. Românii, ca şi englezii, sunt cetăţeni europeni şi trebuie să se bucure cu toţii de aceleaşi drepturi şi obligaţii. Dacă domnia sa are cunoştinţă de existenţa unui astfel de caz, îl rog să îl prezinte public, fără a generaliza situaţia şi umbri activitatea profesionala a cetăţenilor români care aleg să lucreze pe teritoriul Marii Britanii. În caz contrar, îi solicit să îşi ceară scuze, în mod public, faţă de lucrătorii români din Anglia”, a declarat deputatul William Brînză.
Asistentele medicale din Europa de Est, în special cele din România şi Bulgaria, pun pacienţii britanici în pericol, în condiţiile în care acestea nu pot vorbi bine limba engleză, a avertizat pe 8 septembrie unul dintre medicii de top din Marea Britanie. Lordul Robert Winston a declarat că este în special îngrijorat de asistentele din România şi Bulgaria, care au competenţe limitate de comunicare “chiar şi în propria lor limbă.”
Într-un discurs la Camera Lorzilor, Lordul Winston a precizat că acestea au fost instruite “într-un mod total diferit” faţă de asistentele britanice, şi nu au fost obişnuite să le vorbească medicilor sau pacienţilor.
Winston, profesor specializat în studii de fertilitate la Imperial College din Londra, a avertizat că aceste competenţe slabe de comunicare s-au răspândit în sistemul medical britanic şi că situaţia se va agrava dacă nu vor fi luate măsuri.
Potrivit legislaţiei UE, organismului The Nursing and Midwifery Council (NMC) îi este interzis să testeze asistentele care provin din ţări europene, indiferent dacă este vorba despre competenţele lor lingvistice sau despre cele clinice. Astfel de teste sunt menite să limiteze “libera circulaţie a forţei de muncă”, iar interdicţia de a fi testaţi se aplică şi medicilor. Consiliul General al Medicilor a declarat că 22.060 – aproximativ 10% – de medici atestaţi pentru a lucra în Marea Britanie provin din Spaţiul Economic European, dintre care 1.862 din România şi 722 din Bulgaria.