in

ZIUA CEA MARE: Regatul Unit devine prima țară unde pandemia ia sfârșit OFICIAL

ZIUA CEA MARE: Regatul Unit devine prima țară unde pandemia ia sfârșit OFICIAL

Toate restricțiile cu privire la pandemia de COVID din Regatul Unit vor fi ridicate mâine, joi, 24 februarie, iar testarea gratuită va fi eliminată de la 1 aprilie, a anunțat premierul Boris Johnson, potrivit BBC.

Prim-ministrul a comunicat într-un discurs în Camera Comunelor că măsura legală de autoizolare pentru cei testați pozitiv va fi eliminată începând de mâine, de la 4 dimineața.

Boris Johnson a mai menționat că, de la 1 aprilie, furnizarea de teste rapide gratuite va fi direcționată doar către categoriile de populație vulnerabile.

De asemenea, ajutorul de izolare în valoare de 500 de lire sterline pentru persoanele cu venituri reduse va fi, de asemenea, eliminat de mâine.

Premierul a mai menționat că eforturile pe care Marea Britanie le-a făcut în ultimii doi ani înseamnă că țara este acum pregătită să renunțe la restricțiile pandemiei și să adopte o poziție în care primează responsabilitatea individuală.

„COVID nu va dispărea brusc, așa că persoanele care ar aștepta sfârșitul războiul înainte de a elimina reglementările rămase ar restrânge libertățile poporului britanic pentru o lungă perioadă de timp”, a afirmat Johnson.

„Guvernul în cauză nu crede că acest lucru este corect sau necesar. Restricțiile afectează economia, societatea, bunăstarea mentală și șansele de viață ale copiilor noștri, iar noi nu trebuie să mai plătim acest cost enorm”, a continuat premierul britanic.

Trei sferturi dintre britanici se opun dorinței lui Boris Johnson de a se renunța la toate regulile pandemiei

Drept consecință, urmărirea „contactelor” celor bolnavi de COVID va lua sfârșit, iar apropiații persoanelor pozitive, care au schema completă de vaccinare, și cei cu vârsta sub 18 ani nu vor mai fi obligați legal să se testeze zilnic timp de șapte zile.

Până pe 1 aprilie, persoanele care au fost testate pozitiv sunt sfătuite să rămână acasă, dar după această dată, guvernul îi va încuraja pe cei simptomatici să-și asume responsabilitatea personală.

„Putem ridica aceste restricții doar pentru că nivelurile de imunitate sunt atât de ridicate, iar decesele sunt acum sub nivelul la care ne-am așteptat în mod normal pentru această perioadă a anului”, a mai spus el.

Guvernul va accepta recomandarea organismului consultativ privind vaccinurile din Regatul Unit, conform căreia o doză booster va fi oferită în primăvară adulților cu vârsta peste 75 de ani și categoriilor vulnerabile cu vârsta de peste 12 ani.

Johnson a adăugat că există „o incertitudine considerabilă cu privire la viitorul pandemiei” și a avertizat că este cert că „vor exista noi variante și este foarte posibil să fie forme mai grave decât cele cauzate de Omicron”, a adăugat el.

Măsurile Planului B – introduse în decembrie pentru a opri răspândirea variantei Omicron – inclusiv cerința de a purta măști în spațiile publice, au fost eliminate în Marea Britanie luna trecută. Măștile sanitare sunt încă recomandate în mijloacele de transport public din Londra.


///ZIUA CEA MARE: Regatul Unit devine prima țară unde pandemia ia sfârșit OFICIAL///

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 2]

Putin a cerut permisiunea Parlamentului rus de a „folosi forța în afara RUSIEI”

Vladimir Putin a cerut permisiunea Parlamentului rus de a „folosi forța în afara RUSIEI”

Galați: Conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie cu permisul suspendat

Galați: Conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie cu permisul suspendat