Menu
in

Regina Marii Britanii împlinește 95 de ani. Evenimentul, umbrit de decesul Ducelui de Edinburgh

Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește miercuri, 21 aprilie, 95 de ani, iar evenimentul este marcat în acest an de moartea prințului Philip, care a încetat din viață la 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani.

Domnia Reginei Elisabeta este cea mai lungă din istoria britanică – în 2022, se împlinesc 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit.

Conform tradiției, ziua de naștere a suveranei britanice este marcată în cea de-a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, prin parada militară “Trooping the Colour”, când peste o mie de soldați îmbrăcați în uniforma tradițională de gală mărșăluiesc prin centrul Londrei.

Tradiția dublei celebrări a fost instaurată de regele George al II-lea, în 1748, pentru a putea beneficia de condiții meteo mai blânde. Evenimentul din 13 iunie 2020 a fost anulat, în contextul pandemiei de COVID-19. Programat pentru 12 iunie 2021, evenimentul a fost din nou anulat, în urma decesului ducelui de Edinburgh. Data oficială a aniversării reginei este și ziua națională a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Prințesa Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind primul copil al prințului Albert, duce de York (viitorul rege George al VI-lea), cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary, și a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York (Regina-Mamă).

Soarta prințesei Elisabeta s-a schimbat în întregime odată cu decesul bunicului său, suveranul George al V-lea, la 20 ianuarie 1936. Regele Edward al VIII-lea a abdicat în decembrie 1936, tronul revenindu-i ducelui Albert de York, primul în linia de succesiune, tatăl prințesei, care a devenit regele George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prințesa Elisabeta a devenit moștenitoarea tronului, luând titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta. Ceremonia de încoronare a avut loc în 1937.

Ducele de Edinburgh, înmormântat la Windsor. Regina, singură la ceremonie

La 9 iulie 1947, era anunțată logodna prințesei Elisabeta și a prințului Philip Mountbatten, fiul prințului Andrew al Greciei. Cei doi se cunoscuseră cu 13 ani în urmă, la nunta verișoarei prințului Philip, prințesa Marina a Greciei cu ducele de Kent, unchi al prințesei Elisabeta.

Căsătoria a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prințul Philip, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică, a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cuplul regal a avut patru copii: prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prințesa Anne (1950), prințul Andrew (1960) și prințul Edward (1964).

Tânăra prințesă, în vârstă de 25 de ani, a devenit regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă și la televizor în întreaga lume.

În ultimii ani, regina și-a limitat programul de vizite peste hotare, dar a continuat să primească la Palatul Buckingham înalți oaspeți din străinătate. Totodată, și-a redus implicarea în activitățile organizațiilor și instituțiilor de caritate, academice și sportive și a transferat numeroase îndatoriri regale și patronaje prințului Charles, moștenitorul tronului, fiului său William și altor oficiali regali. Ea îndeplinește în continuare îndatoriri regale simbolice, precum deschiderea sesiunii Parlamentului britanic.

În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au părăsit Palatul Buckingham și s-au mutat la Castelul Windsor, reședința regală situată la vest de Londra. O serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate. Prima apariție publică a reginei, în 2021, a avut loc la 31 martie, la un eveniment ce a marcat centenarul Royal Australian Air Force și care a fost organizat la CWGC Air Forces Memorial din Surrey, un monument situat la mică distanță de Castelul Windsor.

Sursa: Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version