Menu
in

România şi Bulgaria cer UE ridicarea restricţiilor de muncă în 2012



Guvernele român şi bulgar au solicitat Comisiei Europene să le susţină deplin eforturile de liberalizare a pieţei muncii pentru muncitorii români şi bulgari începând din 2012, conform agenţiei de presă bulgare Mediapool.

Într-o scrisoare deschisă, miniştrii Muncii din cele două ţări, Sebastian Lăzăroiu şi Totiu Mladenov, adresată comisarului european pentru Muncă şi Afaceri Sociale, Andor Laszlo, să susţină ridicarea tuturor restricţiilor de pe piaţa europeană a muncii pentru cetăţenii lor începând cu 2012. Cele două ţări, care au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, au solicitat comisarului european să întocmească un raport privitor la circulaţia liberă a forţei de muncă din cele două ţări şi care să poată constitui o bază de discuţie pentru liberalizare. “Un astfel de document ar ajuta statele membre care încă menţin restricţii de muncă pentru români şi bulgari să decidă în favoarea încetării lor”, se spune în scrisoare.

Cei doi miniştri au amintit că libera circulaţie a persoanelor este unul dintre drepturile fundamenta le din UE. În plus, în opinia lor, tendinţele în mişcarea forţei de muncă din noile membre ale UE nu justifică existenţa unor asemenea restricţii.

Şapte ani de restricţii

Ţările europene au dreptul să menţină restricţiile de muncă pe o perioadă de şapte ani de la aderare, în privinţa muncitorilor români, conform Tratatului de aderare. România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, iar data limită de ridicare a restricţiilor este 1 ianuarie 2014. La sfârşitul anului 2011 expiră cea de a două perioadă a restricţiilor, iar zece ţări continuă să aplice restricţii pentru muncitorii români şi bulgari. Acestea au dreptul să le păstreze pentru încă doi ani, până la sfârşitul anului 2013. Cum România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, data limită de ridicare a restricţiilor este 1 ianuarie 2014. 15 ţări europene au liberalizat piaţa muncii, dar alte zece, nu. Tratatul de aderare prevede o revizuire a restricţiilor pînă la 31 decembrie 2011, când ţările care încă menţin restricţiile de muncă trebuie să notifice Comisia Europeană în privinţa unei decizii.

Puţine şanse de reuşită

Migration Watch consideră că iniţiativa celor două ţări are puţine şanse de reuşită. De curând, Olanda a interzis accesul pe piaţa muncii pentru toţi muncitorii străini. Comisia Europeană a verificat printr-o anchetă legalitatea unei asemenea măsuri, dar a conchis că decizia este în acord cu normele europene.

Mai mult, adaugă Migration Watch, în Franţa şi Germania urmează alegeri şi este greu de crezut că autorităţile din cele două ţări vor liberaliza piaţa muncii. O asemenea decizie ar fi foarte uşor de exploatat de către partidele anti-emigraţie şi naţionaliste, în detrimentul partidelor de guvernământ.

Restricţiile de muncă pentru români şi bulgari se menţin în Malta, Olanda, Marea Britanie, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version