Menu
in

România, situație îngrijorătoare: Peste 5.000 de copii au dispărut de acasă în ultimul an

Peste 5.000 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, arată organizația neguvernamentală Salvați Copiii România, care trage un semnal de alarmă asupra proporțiilor acestui fenomen, potrivit  Agerpres.

În perioada 30 aprilie 2018 – 20 mai 2019, 5.078 de minori au dispărut de acasă, dintre care 151 cu vârste până la 10 ani, 1.410 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 3.517 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție.

În aceeași perioadă de timp, 5.072 de minori au fost găsiți, dintre care: 158 cu vârste până la 10 ani; 1.395 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani; 3.519 mai mari de 14 ani.

Cele mai multe dispariții au fost înregistrate la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (sectoarele 1-6), IPJ Constanța și IPJ Neamț, arată datele centralizate.

Zvonuri într-un oraș din Anglia: „Românii ne fură copiii!” Ce măsuri a luat poliția

Organizația “Salvați Copiii” menționează că, în 95% din cazuri, este vorba despre plecări voluntare. Cele mai multe dispariții au fost înregistrate în rândul adolescenților.

Ajung victime ale unei forme de abuz sau de exploatare

„Tot mai mulți copii trăiesc situații de viață în care fuga de acasă pare să fie cea mai bună soluție. Au nevoie de sprijinul nostru imediat și consistent pentru a realiza că este o falsă soluție, este un risc suplimentar pentru exploatare, abuz, trafic de copii.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor din centrele de ocrotire și copiilor lipsiți de protecție parentală, urmare a fenomenului migrației economice. Fuga reprezintă în viziunea lor o soluție pentru toate problemele cu care se confruntă, fără să realizeze că, dincolo de ușa casei sau a instituției de protecție sunt adesea provocări mai mari, greu de gestionat.

Aceste situații cu care ne confruntăm trebuie abordate urgent prin crearea unor mecanisme eficiente de prevenire adresate deopotrivă copiilor și adulților care îi au în grijă”, atrage atenția președintele executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Potrivit datelor furnizate de Federația Europeană pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual, acești copii ajung în proporție de 58% victime ale unei forme de abuz sau de exploatare. Potrivit datelor europene, 19% sunt răpiți în contextul proceselor de stabilire a custodiei parentale. Numai 16% din procedurile de răpire ale părinților au fost soluționate prin mediere, în ciuda beneficiilor sale cunoscute pentru bunăstarea părinților și a copiilor.

În 20% din cazuri, apelurile din presă și sistemele de alertă pentru minori au jucat un rol important în găsirea copiilor dispăruți.

Martor în dosarul Țăndărei: „Traficanții dădeau mită polițiștilor de frontieră pentru a trimite microbuze cu copii la cerșit în Anglia”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version