Menu
in

Românii populează Marea Britanie. Cel mai mare număr de nașteri, după pakistanezi

Copiii români născuți în Marea Britanie ocupă locul 2, după cei pakistanezi, ca număr de nașteri în Marea Britanie. Astfel, în anul 2018, s-au născut 15.196 de copii din părinți români, în Regatul Unit, cu aproape 2.000 mai mulți decât în anul precedent.

Astfel, populația română a urcat în topul nașterilor de la locul 21, în anul 2009, la locul 2 în anul 2019, arată Daily Mail care citează Biroul Național de Statistică din Marea Britanie.

Cu toate acestea, numărul copiilor născuți din părinți străini în Marea Britanie este în scădere, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, mai arată publicația menționată.

Femeile care nu sunt născut în Marea Britanie reprezintă 28,2% din proaspetele mămici în 2018, o scădere de la 28,4%, în anul precedent, fiind primul declin din 1990 încoace.

Cifrele vin pe fondul unei scăderi globale a nașterilor din Marea Britanie cu 3,2 procente, fiind înregistrate cu 14.911 nașteri mai puține în 2018 decât în anul precedent. Mai mult decât atât, în cazul nașterilor din mame născute în Regatul Unit, scăderea a fost de 3,7%.

Pakistan, România și Polonia sunt primele trei populații aflate în topul nașterilor din Marea Britanie, cu mențiunea că populațiile pakistaneză și poloneză au înregistrat scăderi la acest capitol, în timp ce cea română a avut o creștere impresionantă.

În total, 33,8% din bebelușii născuți în Anglia și Țara Galilor în 2018 au cel puțin un părinte născut în afara Regatului Unit.

Pentru al treilea an consecutiv, în cartierul Brent din Londra s-a înregistrat cel mai mai mare procent de nașteri vii din mame care nu sunt născute în Marea Britanie, 75,4%. Cel mai mic procent este în Copeland, Cumbria, cu 3%.

Autoritatea locală din afara Londrei cu cea mai mare proporție de mame care nu s-au născut în Marea Britanie este Slough, în Berkshire, cu 65,2%.

„În 2007 (când România a intrat în UE) au existat doar 1.248 de nașteri vii în Anglia și Țara Galilor din mame născute în România”, se arată în raportul ONS.

Populația României scade dezastruos: cele mai puţine naşteri din ultimii 50 de ani

România crește în diaspora. Record de nașteri peste graniță

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version