Menu
in

Răspunsul românilor la campania de descurajare a imigraţiei pusă la cale de englezi



Miniştrii britanici au venit cu ideea iniţierii unei campanii care să îi descurajeze pe români să se îndrepte către UK odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii în 2014, decizie care nu a stârnit doar controverse, ci a pus în practică şi unele idei mai neobişnuite.

În urmă acestei decizii, The Guardian a iniţiat o campanie în care încurajează cititorii să trimită postere care să descrie Marea Britanie ca fiind neatractiva pentru imigranţii est-europeni. În doar câteva ore, au fost trimise pe adresa redacţiei The Guardian o mulţime de postere, dintre care unele pun accent pe vremea ploioasă din Marea Britanie, altele ridiculizează politicienii britanici, altele critică felul în care se administrează serviciile de salubritate, în timp ce altele iau în râs sistemul de transport. Printre postere s-au strecurat şi unele cu tentă rasistă, care transmit mesaje de tipul: “We hate ourselves, we’ll probably hate you too” (ne urâm, aşa că probabil te vom urî şi pe tine).

Răspunsul românilor nu a întârziat să apară, prin vocea site-ului Gândul.ro, care îşi încurajează cititorii să creeze postere care i-ar tenta pe britanici să vină ei înşişi în România. Propunerea ziarului Gândul a fost cât se poate de pacifistă: “De ce să nu veniţi voi la noi?”. Sloganul a fost continuat cu o explicaţie cât se poate de logică: “S-ar putea să nu ne placă Marea Britanie, dar voi o să iubiţi România. De ce nu veniţi la noi?”.

Campania – răspuns organizată de Gândul are că scop înlăturarea prejudecăţilor pe care le au englezii despre România şi a produs postere cât se poate de grăitoare. Mesajele românilor pun în valoare ţara noastră prin fel de fel de enunţuri, precum: „Charles a cumpărat o casă aici în 2005. Şi Harry nu a fost niciodată fotografiat gol”, sau „Vorbim engleza mai bine decât în orice zonă din Franta”. Altele ridică în slăvi frumuseţea româncelor: „Jumătate din femeile românce arată precum Kate. Cealaltă jumătate arată precum sora ei”, iar un alt poster aduce în atenţia englezilor faptul că ei înşişi au clasat Transalpina drept cea mai frumoasă şosea din lume, în show-ul de televiziune Top Gear.

Mai puteţi trimite în continuare postere pe adresa redacţiei Gândul. Acestea vor fi publicate zilnic pe pagina lor de Facebook. Rămâne de văzut care va fi răspunsul britanicilor la replica dată de români.

Sursa foto: Gandul

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version