Menu
in

Rusia amenință că intră în conflict cu NATO dacă sunt trimise forțe de menținerea păcii în Ucraina

Rusia amenință că intră în conflict cu NATO dacă sunt trimise forțe de menținerea păcii în Ucraina.

Moscova a anunțat că trimiterea forțelor de menținere a păcii în Ucraina ar fi „extrem de periculoasă”.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat că, dacă o forță de menținere a păcii ar fi trimisă în Ucraina, asta ar putea declanșa un conflict cu NATO.

Kremlinul a reiterat această linie, avertizând că ar fi „nechibzuit” și „extrem de periculos” ca NATO să trimită o forță de menținere a păcii în Ucraina.

Orice contact cu o forță NATO „ar putea duce la consecințe care ar fi greu de corectat”, transmite Moscova.

Polonia a sugerat că ar putea fi trimise forțe de menținere a păcii în Ucraina, pe fondul temerilor că Rusia și-ar putea extinde invazia peste graniță.

Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în 2-3 săptămâni. Serviciile britanice: „Rușii sunt blocați”

Săptămâna trecută, liderul partidului de guvernământ al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, a spus: „Cred că este necesar să avem o misiune de pace – NATO, eventual o structură internațională mai largă – dar o misiune care să se poată apăra, care va funcționa pe teritoriul ucrainean”.

Consilierul lui Putin a părăsit Guvernul și a fugit din Rusia

Între timp, s-a anunțat că un consilier al lui Vladimir Putin a părăsit guvernul rus și a fugit din țară, potrivit Reuters.

Anatoly Chubais, un veteran reformator, s-a declarat împotriva invaziei Ucrainei și a spus nu are intenția de a se întoarce în Rusia.

Unul dintre puținii reformatori de la începutul anilor 1990 care au rămas în Guvernul lui Putin, menținând în același timp legături cu Occidentul, Chubais ar fi oficialul de cel mai înalt nivel care a părăsit Rusia de la începutul războiului până acum.

Kremlinul pare să fi confirmat știrea despre Anatoly Chubais, relatează Sky News.

Un purtător de cuvânt a declarat că reprezentantul pentru climă, Anatoly Chubais, a renunțat la postul său guvernamental, sugerându-se că a făcut-o din proprie inițiativă.


…Rusia amenință că intră în conflict cu NATO dacă sunt trimise forțe de menținerea păcii în Ucraina…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version