Menu
in

Oficialii britanici merg la Moscova. Rusia le transmite să renunțe la retorica sancțiunilor

Rusia a transmis miercuri, 9 februarie, Guvernului Marii Britanii, să renunțe la retorica cu privire la sancțiunile economice, când miniștrii săi de externe și ai apărării vor merge Moscova pentru discuții pe tema tensiunilor legate de Ucraina.

În caz contrar, spun oficialii ruși, sunt mari șanse ca întâlnirile să fie foarte scurte, relatează Reuters.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, și ministrul de externe, Liz Truss, urmează să facă joi, 10 februarie, o vizită la Moscova, în contextul temerilor legate de o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina.

Rusia, care a prezentat Occidentului o listă amplă cu cereri de garanții de securitate, inclusiv un veto oficial față de aderarea Ucrainei la NATO, neagă că plănuiește o invazie. Guvernele occidentale au amenințat Moscova cu sancțiuni severe în cazul unei invazii.

Boris Johnson la Kiev: „Rusia nu amenință doar Ucraina. Este un pericol evident pentru Europa”

Totodată, premierul britanic Boris Johnson a anunțat, într-un articol în The Times, că guvernul său va cere parlamentului să voteze sancțiuni împotriva unor persoane și companii din Rusia în cazul unui atac asupra Ucrainei. La o zi după afirmațiile premierului britanic, ambasadorul rus la Londra, Andrei Kelin, a declarat că Moscova este interesată de discuții în măsura în care Regatul Unit are într-adevăr propuneri constructive de făcut ca răspuns la cererile de securitate ale Rusiei.

„Dacă vin în Rusia să ne amenințe din nou cu sancțiuni, atunci este un lucru inutil: citim totul, vedem totul, știm și auzim. În acest caz, dialogul și convorbirile de la Moscova vor fi probabil destul de scurte”, a transmis diplomatul rus într-un mesaj pe contul său de Twitter


…Oficialii britanici merg la Moscova. Rusia le transmite să renunțe la retorica sancțiunilor…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version