Menu
in

Salariat MAE, acuzat că a lovit un votant. Ambasada: „Niciun membru al personalului ambasadei nu a fost implicat în vreo altercație”

În luna noiembrie 2014, cu ocazia vizitei la Londra a lui Bogdan Stanoevici, la acea dată ministru al Românilor de Pretutindeni, a fost organizat un protest în fața Institutului Cultural Român, acolo unde acesta se întâlnise cu o parte a reprezentanților comunității de români din Marea Britanie.

Organizatorul mitingului, dr. Tommy Tomescu, președintele Partidului Europenilor, a scris în comunicatul de presă transmis cu ocazia evenimentului respectiv că una dintre revendicări era „suspendarea participării la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a angajatului MAE care l-a lovit pe votantul Valentin Ciobotaru”. Acesta reclamase că fusese lovit, în timpul primului tur de scrutin, la secția de votare de la ICR.



Cu privire la acest aspect, Ambasada României a trimis un comunicat de presă din care reiese că ancheta autorităților britanice a relevat faptul că personalul ambasadei nu a fost implicat în vreo altercație.

Redăm mai jos conținutul comunicatului pe care l-am primit la redacție.

„Stimată redacție,

Având în vedere interesul manifestat de Ziarul Românesc în legătură cu un presupus incident care ar fi avut loc în dată de 2 noiembrie 2014, în timpul primului tur al alegerilor prezidențiale, reliefat prin publicarea comunicatului de presă emis de domnul Tommy Tomescu cu ocazia vizitei la Londra a Ministrului Bogdan Stanoevici din noiembrie 2014, și reiterând bunele relații pe care Ambasada României la Londra le are cu publicația dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

În urma plângerii depuse de către cetățeanul român Valentin Ciubotariu, în care acuza că un membru al Ambasadei României l-ar fi agresat la intrarea în Secția de votare din cadrul ICR Londra, autoritățile britanice competente au inițiat o anchetă pentru stabilirea adevărului;

Pe durata anchetei, ambasada României la Londra a oferit toate informațiile solicitate de către Poliția britanică, fiind direct interesată în soluționarea cât mai rapidă a acestui caz;

Ca urmare a investigației, care a presupus și vizionarea înregistrărilor de tip CCTV puse la dispoziție de Ambasada României, poliția a închis cazul, concluzia fiind aceea că acuzațiile nu se susțin și nu se justifică întreprinderea altor demersuri;

Concluzia anchetei confirma evaluările noastre inițiale, potrivit cărora niciun membru al personalului  ambasadei nu a fost implicat în vreo altercație și nicio persoană nu a fost agresata.

Subliniem faptul că Ambasadorul României la Londra și membrii misiunii diplomatice acorda o atenţie deosebită protejării bunei reputații de care se bucura Ambasada României în Marea Britanie, atât în relaţia cu partenerii britanici și internaționali, cât și în cadrul comunității românești din Regatul Unit.

Am aprecia foarte mult dacă, pentru bună și corectă informare a opiniei publice, ați publica aceste date în ziarul dumneavoastră.

Cu stimă,

Press Office

Embassy of Romania in London”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version