in

Scandal uriaș zguduie piața asigurărilor auto din Marea Britanie: sute de mii de șoferi vor primi compensații, iată motivele

Un scandal uriaș zguduie piața asigurărilor auto din Marea Britanie: sute de mii de șoferi vor primi compensații după ce companiile de asigurări au fost prinse că au subevaluat valoarea mașinilor furate sau declarate daună totală.

Șoferii, păgubiți la despăgubiri

Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) a descoperit că mai multe companii de asigurări au redus automat sumele plătite pentru daune, invocând „deteriorări preexistente” care, în multe cazuri, nu existau. Practica i-a dezavantajat în special pe șoferii care își îngrijiseră mașinile, dar s-au trezit despăgubiți cu sume insuficiente pentru a-și cumpăra un vehicul similar, scrie The Guardian.

În urma investigației, aproximativ 270.000 de șoferi vor primi un total de 200 de milioane de lire sterline. Până acum, 150.000 de clienți au fost deja despăgubiți, suma achitată depășind 129 de milioane de lire.

Asiguratorii, obligați să schimbe regulile

FCA a obligat companiile să își revizuiască procesele de despăgubire și să contacteze clienții afectați. „Când consumatorii nu primesc o valoare corectă, vom interveni. Ne bucurăm că practicile incorecte au fost deja schimbate și că șoferii primesc banii care li se cuveneau”, a declarat Sarah Pritchard, director adjunct al FCA.

În 2023, compania Direct Line a fost obligată să analizeze cinci ani de dosare de daună și să plătească retroactiv clienților păgubiți, iar în august 2025, Admiral a anunțat că a rezervat 50 de milioane de lire pentru compensații.
>>> Citiți și: Milioane de șoferi din Marea Britanie ar putea primi compensații pentru credite auto vândute incorect

Piața auto, greu de evaluat

Specialiștii spun că volatilitatea prețurilor din piața auto second-hand, criza de piese și lipsa de personal în service-uri au complicat evaluarea daunelor. „Este o provocare uriașă, dar mă bucur că s-a ajuns la un acord care să ofere compensații corecte și claritate pe viitor”, a declarat Cormac Bradley, director la Broadstone.

Asociația Britanică a Asiguratorilor a confirmat că firmele au schimbat modul de calcul și și-au asumat să sprijine clienții.

Mesaj important pentru șoferi: cei care au dreptul la despăgubiri vor fi contactați direct de către asiguratori, fără să fie nevoie să depună cereri suplimentare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
bonus uk

Ajutor de peste 1.000 de lire pentru familiile din UK înainte de Crăciun: cine primește plățile speciale

Farage amenință cu anularea rezidenței permanente. Mii de români din UK ar putea fi afectați