Apar noi detalii în scandalul scăderii alocaţiilor copiilor români din străinătate la nivelul celor din ţară. Scandalul a fost iscat săptămâna trecută de ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz , care a cerut vineri, 19 iunie, o reformă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană, fiind nemulţumit de faptul că statul austriac plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deşi în România această indemnizaţie este mult mai mică.
Marţi, 23 iunie, Austria a revenit cu noi declaraţii. Reducerea alocaţiilor pentru copiii străinilor din statele membre UE care muncesc în Austria ar avea ca rezultat o economie la buget de 50 de milioane de euro anual, a declarat ministrul austriac al Familiei, Sophie Karmasin, relatează publicaţia Heute.
Un purtător de cuvânt al ministrului Kurz a precizat, marţi, pentru Heute, că propunerea privind alocaţiile va fi făcută în septembrie, în cadrul unui grup de lucru al UE.
Kurz a explicat pentru postul public de televiziune ORF că pentru doi copii români, ai căror părinţi muncesc în Austria, statul austriac oferă lunar aproximativ300 de euro. “Suma aproape corespunde unui salariu mediu din România”, a spus Sebastian Kurz.
Şeful diplomaţiei (ÖVP) doreşte că valoarea alocaţiilor acordate de Austria să corespundă celei din statul de unde provin părinţii copiilor respectivi. Astfel, Austria nu ar mai plăti aproximativ 300 de euro pentru doi copii români ai căror părinţi muncesc în Austria, ci doar circa 30 de euro.
Deutsche Welle, concernul media pentru străinătate finanţat de guvernul Germaniei Federale, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL ar fi de acord cu acest lucru.
De asemenea, potrivit Realitatea TV, ministrul britanic al muncii a spus că are în acest sens ACORDUL TACIT al guvernului român.
Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz și premierul britanicDavid Cameron doresc eliminarea unor beneficii sociale pentru românii care lucrează în afara țării. Presa germană afirmă că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL ar fi de acord cu acest lucru.
Mai mult,Radu Carp, una din variantele de ministru de externe într-un viitor guvern PNL, a recunoscut pe facebook că România ar fi acceptat cererea Marii Britanii de reducere a indemnizaţiilor pentru copiii români ai familiilor care lucrează în străinătate la nivelul celor din România. Mai mult ar fi vorba de toate indemnizaţiile sociale pentru cetăţenii români care lucrează în UE, a precizat Carp.
Ministrul PNL „din umbră” a șters postarea la scurt timp, însă este deja clară poziția liberalilor cu privire la acest subiect.
Cu toate acestea, ministrul de externe austriac Kurz a fost înfierat la Bucureşti pentru că nu mai vrea portabilitatea indemnizaţiilor sociale în UE pentru cetăţenii unui stat care lucrează în alt stat. A adăugat în interviul dat ORF că se află pe aceeaşi lungime de undă în această problema cu Marea Britanie.
Însă această frază nu a mai fost comentată la Bucureşti. Motivul este acela că Marea Britanie a obţinut deja acordul României (şi al Austriei după cum vedem) pentru că indemnizaţiile sociale să se plătească la nivelul din statele de care aparţin cetăţenii unui stat chiar dacă lucrează în alt stat. Cum? România a fost deja de acord cu această propunere a Marii Britanii?A se citi cu atenţie declaraţiile lui Cameron, a se cupla cu tăcerea suspectă de la Bucureşti pe această tema şi a se găsi răspunsul corect, a scris pe facebook Radu Carp.
Marţi seară, la Realitatea TV, întrebat despre despre declaraţia ministrului britanic al muncii privind înţelegerea tacită cu guvernul român, premierul interimar Gabriel Oprea a replicat sec: NU VA FI O ÎNŢELEGERE TACITĂ, dar nu a negat informaţia.
Relatare Deutsche Welle, www.dw.de, secţia în limba română
Recent ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, a provocat o mare indignare la Bucureşti cu propunerea de diminuare a alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor români până la nivelul care se practică în ţară de origine. În speţă, ar fi vorba că alocaţia de 160 de euro, pe care o plăteşte statul austriac, să fie redusă la 10 euro, cât este acum în România. Proteste pe toată linia: MAE emite un comunicat în care invocă ”principiile europene”, ministrul Muncii, Rovana Plumb se declara ”surprinsă şi dezamăgită”, alţi lideri de partid din coaliţia guvernamentală îi asigura pe românii din străinătate că Guvernul va continuă să lupte pentru drepturile lor, câteva ONG-uri au ripostat şi ele. PNL a tăcut, poate pentru a se pune de acord cu declaraţiile recente ale preşedintelui Klaus Iohannis, prin care se declara receptiv la aceste reforme.
Revenind la problema care a iritat atât de mult în România, alocaţiile pentru copii s-ar plăti în mod egal oriunde în Europa şi nu ar mai există nicio controversă, dar s-ar evita totodată încasarea dublă a alocaţiilor, ceea ce este astăzi posibil. Aşa cum observăm, PNL a evitat să între în controversă alocaţiilor (cu un gând nemărturisit), dar nu am depistat la aceste grupuri nicioadata o gândire diferită de a PSD, căci e vorba de o gândire ”românească” în expresia ei cea mai populară.
Toate partidele, fără excepţie, şi-au făcut un titlu de glorie din a apară liberă circulaţie a forţei de muncă, ştiind prea bine echivocul pe care îl implică acest fapt. Toţi politicienii români, inclusiv cei care se plasează în ţară cel mai la dreapta, odată ajunşi la Strasbourg pactizează natural cu grupurile stângii, mai tolerante de obicei cu migraţia.
Singura excepţie notabilă de la această unanimitate românească face preşedintele Klaus Iohannis care declara recent că doreşte disocierea liberei circulaţii de ajutoarele sociale, şi este foarte interesant de văzut dacă va reuşi să-şi apere punctul de vedere într-o ambianţa politică cu înclinaţii cu totul contrare.