Menu
in

Scenariu de coșmar: Călătorii din Marea Britanie intră în carantină în TOATE țările Uniunii Europene

Un scenariu de coșmar este pe punctul de a fi pus în practică, în unanimitate, de țările Uniunii Europene.

Astfel, persoanele care călătoresc din Marea Britanie în oricare țară a UE vor trebui să stea în carantină la sosire, întrucât blocul european va adopta un prag „standard” pentru impunerea normelor cu privire la COVID-19.

Comisia Europeană a sfătuit statele membre să adopte sistemul de carantină „semafor”, publicat recent, astfel încât întregul bloc să utilizeze aceleași criterii pentru restricționarea călătoriilor.

Sistemul UE se va aplica tuturor celor sosiți din țări care au peste 50 de cazuri de coronavirus la 100.000 de persoane, în ultimele două săptămâni și o rată pozitivă de testare de peste trei la sută.

După o creștere recentă a cazurilor, Regatul Unit are în prezent o rată de infecție de 51,1 la 100.000 de persoane și o rată de testare pozitivă de șase la sută – ambele peste pragul acceptat de UE.

Irlanda este așteptată să anunțe noile sale reguli de carantină astăzi, cu rapoarte care arată că Dublinul va adopta abordarea Comisiei Europene.

De asemenea, Franța, Spania, Germania și Olanda sunt în favoarea unui sistem standardizat.

COVID-19 în Marea Britanie: Peste 500.000 de oameni, în carantină în Scoția și Țara Galilor

Comisia Europeană a publicat planurile „semafor”; la începutul lunii septembrie, în încercarea de a armoniza normele în întreaga uniune.

Sistemul ar include țări cu o rată de infectare de peste 50 la 100.000 pe „lista roșie”, în timp ce țări cu o rată cuprinsă între 25 și 50 ar fi pe „lista galbenă”.

Țările cu o rată mai mică de 25 la 100.000 ar fi puse la „lista verde”.

În acest scenariu de coșmar, persoanelor care călătoresc din țări aflate pe „lista roșie” li se va spune fie să fie stea în carantină, fie să fie testate.

Conform propunerilor Comisiei Europene, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor ar publica săptămânal o hartă cu cele mai recente coduri de culori aplicate fiecărei țări.

Paul Charles, director executiv al firmei de consultanță de călătorie The PC Agency, a declarat că ideea consensului asupra carantinei este „o veste bună”, dar „o veste proastă pentru călătorii care părăsesc Marea Britanie, deoarece numărul celor infectați se înrăutățește”.

În prezent, guvernul britanic folosește un prag de 20 de cazuri la 100.000 atunci când ia decizii dacă adaugă sau elimină țări din lista sa de carantină.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]
Exit mobile version