Scene de groază într-un tren din Marea Britanie care circula între Skipton și Leeds. Pasagerii au cerut ajutorul autorităților după ce au descoperit că în trenul lor se afla și un șarpe de aproximativ 1,5 metri. Reptila a fost fotografiată și filmată de cei care au văzut-o și a ajuns rapid virală pe rețelele sociale. După cum notează BBC, șarpele, care a fost botezat Noodles (n.r. Tăiței) se află acum în grija RPSCA, un ONG care se ocupă de animalele abandonate, și a fost consultat de către un specialist.
>>> Cele mai frecvente amenzi de circulație din Marea Britanie, iată ce riscați cel mai mult și cât se plătesc
Scene de groază într-un tren din Marea Britanie
După cum explică specialiștii, Noodles, este un șarpe de porumb (n.r. Pantherophis guttatus), o specie care nu este veninoasă care provine din America de Nord și care, după cum arată statisticile, este una dintre cele mai populare specii de animal exotic pe care le cumpără britanicii. Momentan, este neclar cine este proprietarul lui Noodles și, mai ales, modul în care acesta a ajuns în tren. După cum au transmis reprezentanții companiei care gestionează trenul, siguranța pasagerilor nu a fost pusă în pericol.
“Prioritatea conductorului a fost siguranța clienților noștri și bunăstarea șarpelui”, a spus un purtător de cuvânt al companiei feroviare. “Au asigurat că zona trenului a fost verificată și au fost întâmpinați la stația Leeds de o echipă care a preluat șarpele în siguranță din tren.”
”Este un șarpe minunat”
Megan Sykes, specialistă în reptile, a declarat: “Este într-o stare de sănătate foarte bună, așa că, evident, a fost îngrijit cu mult înainte de a fi pierdut sau abandonat. Este un șarpe minunat, nu arată deloc semne de agresiune – era mai speriat de oamenii din tren decât ei de al.” Aceasta a mai adăugat că: “Cineva a spus că a ieșit inițial dintr-un coș de gunoi din tren, asta mă face să cred că s-ar putea să fi fost aruncat la gunoi.”
Dacă proprietarul lui Noodles nu va încerca să-l găsească în următoarele zile, reprezentanții asociației au anunțat că vor încerca să-i găsească șarpelui o nouă casă. De asemenea, aceștia îi avertizează pe cei care au reptile ca animale de companie să fie extrem de atenți în această perioadă deoarece temperaturile crescute le pot schimba comportamentul.
sursa: BBC