Menu
in

Sclavia modernă devine o problemă și în Marea Britanie



Informațiile primite de la poliție dar și de la organizațiile caritabile arată că formele moderne de sclavie sunt din ce în ce mai răspândite în UK.

Țintele “stăpânilor de sclavi” sunt persoanele fără adăpost, oamenii cu handicap fizic dar și muncitorii dispuși să facă orice muncă pentru a aduce o pâine pe masa familiei.

În cele mai multe cazuri, bandele organizate promit persoanelor întâlnite câștiguri decente, cazare și masă, dar uneori este de ajuns să le promită alcool sau o doză zilnică de droguri.

Cazurile raportate în Londra sunt în creștere față de anul anterior, numărul lor fiind aproape dublu în 2012. Cei mai mulți “sclavi moderni” provin din țările din Estul Europei, în special din România, Bulgaria, Polonia și Cehia.

Există cazuri în care cei vizați nu sunt conștienți că sunt sclavi, pentru că sunt aduși din țările de origine și nu sunt lăsați să iasă în afara locului unde sunt exploatați. Când realizează ce se întâmplă, sunt amenințați că familiile lor vor fi agresate, iar ei sunt bătuți. Cel mai comun scenariu este acela în care persoanele sunt bătute și abandonate fără nici un ban într-o zonă oarecare, astfel că aceștia nu ar putea, nici dacă ar vrea, să identifice zona în care au muncit.

O altă categorie de persoane abuzate – dependenții de droguri și cei cu afecțiuni psihice. Aceștia nu realizează că sunt exploatați, pentru că au o imagine deformată asupra realității. De cele mai multe ori sunt puși să cerșească sau să comită infracțiuni minore.

Oranizatiile care luptă împotriva traficului de persoane lucrează cu poliția din Londra pentru a încerca să oprească genul acesta de activități. Chiar dacă până acum sclavia modernă nu era o problemă majoră, Guvernul și Consiliile Locale au devenit conștienți de gravitatea situației și promit să ia măsuri drastice.

Intr-un interviu pentru Guardian.co.uk, managerul unei organizații caritabile din Londra care se ocupă de persoanele fără locuință povestește că “zilele trecute, două persoane s-au apropiat de un client de-al nostru și i-au propus să meargă în Belgia să muncească. I-au promis că îi vor da un salariu bun și cazare. Când m-am apropiat și am cerut detalii, cei doi au fugit. Se pare că devin din ce în ce mai buni la identificarea persoanelor vulnerabile și ne temem că nu putem face prea multe în această privință. Criza economică le creează condiții propice grupurilor infracționale care au ales să profite de defavorizați”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version