2022 va fi un an al sacrificiului pentru milioane de britanici care se vor confrunta cu scumpiri în lanț și o scădere a salariului real.
Costul vieții va fi de anul viitor mult mai mare pentru cei din Regatul Unit, din cauză că facturile la energie vor crește, impozitele vor fi majorate și se preconizează că bugetele gospodăriilor vor fi mai mici cu 1.200 de lire sterline, avertizează economiștii.
Salariul real scade deja, pe măsură ce sfârșitul anului 2021 se apropie, iar puterea de cheltuială va stagna anul viitor, inflația crescând la 6%, în primăvară – cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.
Până la sfârșitul anului 2024, salariile reale vor fi cu 740 de lire sterline pe an mai mici, se arată într-un raport al Resolution Foundation, citat de The Independent.
Creșterea în spirală a costurilor de trai va anula creșterile medii ale salariilor în 2022, ce va fi caracterizat de taxe mai mari și de creștere aproape zero a veniturilor gospodăriilor, potrivit raportului.
Aprilie este de așteptat să fie un moment critic, când consumatorii vor fi afectați de creșteri uriașe ale facturilor la gaz și electricitate, în același timp cu o creștere a contribuțiilor la asigurările naționale.
Marea Britanie, lovită de scumpiri la gaze și curent. Furnizorii cer ajutorul guvernului
Se așteaptă ca facturile să crească cu aproximativ 600 de lire sterline și chiar mai mult. Alți experți au estimat că plafonul guvernului pentru prețul energiei va crește cu peste 700 de lire sterline, până la aproximativ 2.000 de lire sterline pe an pentru o gospodărie medie.
Raportul avertizează că, în timp ce Omicron va provoca o „perturbare uriașă” firmelor și serviciilor publice la începutul anului 2022, o criză a costului vieții va deveni în curând cea mai presantă problemă economică cu care se va confruntă țara.
Jill Rutter, cercetător senior pentru Marea Britanie al Fundației Europa în Schimbare, a declarat pentru The Independent că sunt puține pârghii pe care Ministerul de Finanțe le poate acționa pe termen scurt. În schimb, ministrul Finanțelor va spera că inflația se va atenua înainte ca Banca Angliei să crească ratele dobânzilor, ceea ce ar putea diminua creșterea economică.”
Furnizorii îndeamnă guvernul să reducă TVA-ul la facturile la energie, de la 5%, la zero, și să analizeze o schemă de finanțare la nivel de industrie care să permită recuperarea de la clienți a costurilor creșterii prețurilor la gaze pe parcursul mai multor ani.
…Viața va fi mult mai grea în Marea Britanie în 2022. Scumpiri în lanț și scăderea salariului real…