Menu
in

Sociolog bulgar: Subiectul imigranţilor români şi bulgari, exploatat de pentru câștigul de popularitate

Subiectul privind ridicarea restricţiilor pe piaţa europeană a muncii începând de la 1 ianuarie 2014 pentru români şi bulgari este exploatat în prezent de diferite cercuri politice din Vest cu scopul obţinerii sprijinului opiniei publice la nivel naţional, iar acesta este cazul nu doar în Marea Britanie, ci şi în Germania şi Franţa, a declarat sociologul bulgar Iuri Aslanov, directorul agenţiei de studii sociologice AFIS, într-un interviu acordat miercuri agenţiei de ştiri bulgare FOCUS.



Iuri Aslanov a făcut aceste declaraţii pe marginea unor comentarii apărute de curând în presa din Macedonia în legătură cu un studiu realizat de agenţia pe care o conduce privind subiectul imigraţiei muncitorilor români şi bulgari după 1 ianuarie 2014. „Presa macedoneană a afirmat că sunt peste 80.000 de bulgari gata să imigreze în Marea Britanie”.

Marea Britanie are nevoie de 7 milioane de imigranți

Aslanov a precizat că acestă afirmaţie nu este cea originală şi că reprezintă doar o interpretare a studiului AFIS, disponibil pe site-ul agenţiei bulgare, care a fost realizat cu scopul de a se verifica în ce măsură este adevărată ipoteza unui val de migranţi din Bulgaria – despre România sociologul nu a dorit să comenteze – şi dacă aceasta prezintă un risc pentru echilibrul pieţei forţei de muncă din ţările în cauză.

Iuri Aslanov a estimat totodată că Marea Britanie nu este cea mai atractivă destinaţie în ceea ce priveşte piaţa locurilor de muncă, ci mai degrabă Germania, deoarece economia acesteia pare mai puternică şi mai stabilă.

Britanicii înțeleg greșit problema imigrației

Întrebat de agenţia FOCUS dacă există prejudecăţi în rândul vechilor state UE în ceea ce priveşte deschiderea pieţelor lor pentru muncitorii bulgari, Iuri Aslanov a afirmat că nu există astfel de prejudecăţi deoarece mulţi cetăţeni bulgari s-au integrat cu succes pe piaţa muncii din Europa. El a reiterat faptul că acesta este un subiect exploatat doar în scopuri politice interne, în special în Germania, unde în toamnă vor fi organizate alegeri generale.

Sursa: Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version