in

Specialiștii în imobiliare avertizează: Prețurile chiriilor din Londra vor crește în acest an

Chiria medie în Londra a înregistrat un record, din cauza numărului mic de proprietăți disponibile, scrie The Independent.

Numărul imobilelor de închiriat a scăzut brusc cu 22%, prețurile urmând să crească și mai mult în acest an.

Astfel chiria medie calculată pentru al treilea trimestru al anului 2018 a atins un record de 2.034 de lire sterline pe lună.

Potrivit paginii imobiliare Rightmove, solicitarea de închiriere în capitală a crescut cu 2,1%, cel mai rapid ritm din ultimii patru ani, cu o creștere suplimentară de 4% prevăzută pentru 2019.

Media a depășit astfel un vârf anterior, atins la începutul anului 2016, pe măsură ce numărul locuințelor disponibile pentru închiriere în capitală a scăzut cu 22% în ultimul an.

În afara Londrei au existat cu 10% mai puține proprietăți pentru închiriere disponibile, dar cererea de chirii a scăzut cu 0,6%, cu o medie de 798 lire sterline pe lună.


Rightmove prezice că prețurile din Marea Britanie, cu excepția capitalei, vor crește cu 3% în acest an, din cauză că fondul locativ este limitat.

Estul Londrei înregistrează cea mai mare creștere a chiriilor, fiind vorba despre zonele East Ham, Forest Gate, Biggin Hill, Elephant and Castle și Chadwell Heath.

Hertford a înregistrat cea mai mare creștere a cererii din ultimul an, din afara Londrei, în timp ce East Ham a înregistrat cea mai mare creștere a cererii din Londra.

Miles Shipside, director comercial la Rightmove, a declarat că nu există semne de creștere a activității de cumpărare în acest an, ceea ce înseamnă că chiriile vor continua să crească.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Guvernul May supraviețuiește moțiunii de cenzură. Luni va prezenta planul de rezervă pentru Brexit

Nouă profesioniști pleacă din România în fiecare oră