Săptămâna viitoare vor avea loc audieri cu privire la decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul britanic.
Gina Miller, militantă anti-Brexit, s-a adresat justiției la Londra în urmă cu două zile, iar audierea va avea loc pe 5 septembrie. În proces s-a implicat și fostul prim ministru britanic John Major.
„Audierea în cazul suspendării Parlamentului de către Boris Johnson va avea loc joia viitoare, pe 5 septembrie. Voi fi însoțită de Sir John Major”, a scris Miller pe Twitter, citată de Reuters.
Gina Miller a reușit în 2017, printr-un demers similar, să determine guvernul condus de Theresa May să consulte Parlamentul cu privire la Brexit.
Oponenți ai prim-ministrului Boris Johnson au încercat să oprească acțiunea de suspendare în Scoția. Vineri, judecătorul Raymond Doherty a respins însă cererea de amânare temporară a suspendării prin hotărâre judecătorească, iar o audiere a cazului va avea loc pe 6 septembrie, scrie AFP.
Regina Elisabeta II a aprobat solicitarea lui Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru 26 de zile, până pe 14 octombrie.
Decizia prim-ministrului de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru o lună a stârnit proteste din partea politicienilor şi a celor care se opun unui Brexit fără acord, iar o petiție a strâns peste 1 milion de semnături.
Cei mai mulți au caracterizat această măsură ca o încercare „nedemocratică” de a-i împiedica pe parlamentari să blocheze un Brexit fără acord.