Menu
in

The Guardian: Premierul Boris Johnson, foarte aproape de un acord cu UE pentru Brexit

Premierul britanic, Boris Johnson, este pe punctul de a ajunge la un acord cu UE în privința Brexit, după concesii privind granița irlandeză, potrivit unor surse politice citate de The Guardian.

Astfel, azi, 16 octombrie, ar putea fi publicat un draft al acordului.

Cele două echipe de negociatori ar fi agreat, în principiu, crearea unei granițe vamale în Marea Irlandei.

Săptămâna trecută, Johnson s-a întâlnit cu omologul său irlandez, Leo Varadkar, pentru a discuta moduri de rezolvare a problemei spinoase a frontierei irlandeze, după ce Londra a prezentat noi propuneri pentru înlocuirea așa-numitei clauze de “backstop” din prezentul proiect de acord.

Pe de altă parte, liderii europeni i-au comunicat lui Boris Johnson că nu mai există nicio cale „practică sau legală” prin care să mai poată fi găsit un acord pe Brexit până joi, atunci când va începe summit-ul UE de la Bruxelles, REALITATEA.NET.

Boris Johnson voia, însă, să prezinte un eventual acord obținut în faţa sesiunii speciale parlamentare de sâmbătă, dar acum nu mai există nicio şansă pentru asta, conform oficialilor europeni.

Boris Johnson a declarat public în mai multe rânduri că nu va mai cere o amânare a Brexitului dincolo de 31 octombrie deşi există o lege votată în Parlamentul de la Londra care îl obligă să facă acest lucru dacă un acord nu este obținut în timp util.

În lipsa unui acord între Londra şi UE până la 19 octombrie, o lege votată în septembrie îl obligă pe premierul britanic Boris Johnson să solicite o amânare de trei luni a Brexitului.

Săptămâna în care se decide soarta Brexit. La ce concluzii au ajuns Londra și Bruxellesul

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version