Menu
in

„The Romanians are Coming” – ce spune „COMUNITATEA” de pe Facebook

Primul episod al seriei de documentare „The Romanians are Coming”, produsă de KEO Films, difuzat pe Channel 4 marți, 17 februarie, la ora 21.00, a supărat o parte a comunității românești din Marea Britanie.

Motivele: personajele fac parte din etnia romă,  este filmat ghetoul din Baia Mare înconjurat de controversatul zid segregaționist, nu sunt intervievați români „de calitate”, se pomenește despre beneficii sociale, românii au slujbe precum spălători de mașini sau măturători, ba unul câștigă bani (cam șapte lire sterline pe zi) din „meseria” de „statuie vie”.

Dezbaterea documentarului a început imediat după difuzarea episodului de marți, 17 februarie, pe grupurile de Facebook și continuă încă. A apărut și o poziție, să îi spunem semi-oficială, a consulului onorific al României la Bristol, Răzvan Constantinescu. Mai multe publicații britanice comentează, de asemenea, primul episod din „The Romanians are Coming” care, după toate aparențele, a înregistrat o audiență considerabilă.



Primul episod al emisiunii „The Romanians are Coming”


Pe site-ul change.org a apărut chiar și o petiție protest, semnată de „o mamă a trei copii britanici”, Bogdana Amaximoaie, care acuză Channel 4 de rasism și care cere realizatorilor să schimbe numele documentarului în „ROMA- GYPSIES ARE COMING”. Iată petiția în limba engleză, așa cum a fost scrisă pe site-ul change.org.

Dear Channel 4

In the name of all the real Romanian Mothers in the UK, I call on you to STOP this called show THE ROMANIANS ARE COMING or to change the name of it in ROMA- GYPSIES ARE COMING. WE are not proud of them as well but we don t pay them to go on shows and denigrate our Country! I am proud to be Romanian and in the same time sick,sad and mad that my Country of Adoption since 2004 permits this kind of abuse .My children’s will not be safe after this kind of programme they will be bullied and called names in the school, so it has to STOP. You are liable for xenophobic acts and discrimination involving the people of an European Member State and the European Commission shall be notified about it.

Kind regards,

A mother of 3 British children’s!!!!

Pe Facebook s-a născut o adevărată isterie cu zeci de postări, dintre care cele mai multe contra documentarului Channel 4.

Veniti pe site-ul channel 4 si lasa-ti un comment va rog”(sic!) scrie o româncă, La Vinia. A fost creat și un grup intitulat Protest against Channel 4 Londra. „Vrem sa ne organizam in weekend si sa mergem cu banere in fata la channel 4”, scrie Morphine Overload pe grupul respectiv.

Tot pe grupul protest a fost inițiată o campanie în care românii sunt rugați să posteze filmulețe pozitive despre țara lor: „Haideti sa le dam o replica celor de la chanel 4!!Sa trimitem toti filmulete cu noi romanii care muncim,autobuzele pline de romani dimineata, fetele de la hotel,de la cleaning,baietii de pe santiere,etc. Consider ca avem dreptul la replica asa cum si cei din Beneffit Street au avut-o nu?”, a scris Georgeta Gavra.

„Trebuie sa le amintim ca noi suntem noi, inițiatorii civilizației si a limbii latine. Nu suntem țigani!!”, anunță Maris Angela Maria.

A fost inițiată o petiție și pe pagina oficială de petiții al Guvernului Marii Britanii, însă se așteaptă aprobarea pentru a putea fi semnată.

Unul dintre cei care au aderat la grupul de protest i-a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi cere nici mai mult, nici mai puțin decât să oprească „show-ul de telviziune”. Iată fragmente:

„Azi noi Romanii din Anglia am fost umiliti la maxim, azi am avut ura in sufelte mai mult ca niciodata, azi unii poate chiar am plans din neputinta ca nu putem face nimic, avem nevoie de ajutor!”

Show-ul de televiziune trebuie oprit! Imaginea noastra este afectata deja suficient, ei ne-o afecteaza si mai tare, colegi mei cat si Al altor romani deja ne primesc cu alti ochii, sunt Intr-o situatie incat nu stiu ce sa fac maine, sa Ma duc la munca sau nu, stiind ca colegi vor incepe discutia si Imi va fi greu sa Ma apar, ceea ce arara la televizor e o minciuna mare! Arata persone de etnie roma si dupa cum stiti multe comentarii la adresa lor nu avem ce spune, au aratat satele de romi din romania in Loc sa arate tara noastra frumoasa.”

„Un om care crede in dumneavoastra, un om care a stat 10 ore in frig si in ploaie sa va voteze!”

„Sper sa nu Fie rautoaciosi printe si sa se ia de mesaj. E facut pe loc Fara a gandi. E facut cu cuvintele mele”, se scuză semnatarul scrisorii către Iohannis, Gheorghe Husanu.

Sunt însă și oameni care cred că documentarul Channel 4 a reflectat realitatea:

„Cu riscul de a isca o cearta generala trebuie sa pun intrebarea. Sunt eu singurul nebun sau mai e cineva aici care e de parere ca mult discutatul documentar chanel 4 nu e chiar asa dezgustator”, scrie Daniel Man.

Rasismul este prezent chiar printre cei care acuză Channel 4 de rasism: „Pacat ca a murit Antonescu si Hitler inainte sa I gazeze pe toti! Ar trebui pusi la zid si impuscati toti tiganii astia”, a scris pe Facebook Ana Maria Parasca.

Nici consulul onorific al României la Bristol nu este departe de această abordare. El a susținut că documentarul Channel 4 s-a bazat pe un grup mic de romi din România, care dorm pe străzi, înșeală sistemul de beneficii și încalcă legea.

Comunitatea mea de români este rănită și se simte umilită și furioasă. Comunitatea mea britanică este furioasă și scandalizată de această bucată senzaționalistă de jurnalism jalnic”, a comentat Constantinescu.


„VIN ROMÂNII!” Channel 4 începe difuzarea unui serial despre români. Cine sunt primii protagoniști?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version