Menu
in

Theresa May, comparată cu Henric VIII. „Vrea să se substituie parlamentului”

Liderul laburist, Jeremy Corbyn, o acuză pe Theresa May, premierul britanic, că procedează ca regele Henric  VIII. El s-a referit la faptul că May refuză să acorde parlamentului drept de vot privind acordul de ieșire a țării din Uniunea Europeană.

Theresa May le-a declarat deputaților la începutul lunii decembrie că parlamentul va avea „o largă ocazie” să discute planurile sale privind Brexitul, dar ea s-a abținut să le promită aleșilor că vor avea drept de vot asupra oricărui acord final.



Corbyn a declarat pentru The Guardian că orice acord discutat între guvernul britanic și ceilalți 27 de membri ai Uniunii Europene va trebui să fie aprobat de către parlament.

„Ar trebui să vină în fața parlamentului. Ea nu se poate ascunde după Henric VIII și drepturile divine ale puterii regilor în acest caz”, a spus Jeremy Corbyn.

Regele Henric VIII, care a domnit între 1509 și 1547 și este cunoscut cel mai bine pentru cele șase neveste ale sale și pentru că a devenit șeful Bisericii Angliei după separarea de Roma, scrie Agerpres.

Guvernul britanic este capabil teoretic să ia decizii executive fără acordul parlamentului, folosindu-se de ”prerogativa regală”, un concept rezultat din puterea personală a monarhului care conduce din proprie inițiativă.

Cu toate acestea, în baza unei Constituții nescrise a regatului, raza de acțiune a prerogativei este greu de definit și folosirea ei în anumite cazuri este decisă de către tribunale, potrivit Agerpres.

Curtea Supremă a afirmat la începutul acestei luni că va decide, cât se poate de repede, dacă Theresa May poate invoca legal articolul 50 din Tratatul de la Lisabona fără acordul parlamentului, acesta fiind primul pas în procesul de părăsire de către Londra a blocului comunitar.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version