in

Theresa May este așteptată să își depună demisia în fața parlamentarilor conservatori

Theresa May se va adresa deputaților conservatori din Comisia 1922 (grupul parlamentar al Partidului Conservator din Camera Comunelor), miercuri, 27 martie, la ora 17.00.

Există din ce în ce mai multe speculații conform cărora May se va folosi de această întâlnire pentru a-și anunța demisia din funcția de prim ministru. Mai mult, se pare că în caz contrar mai mulți parlamentari conservatori vor susține o moțiune de cenzură a laburiștilor, dacă aceasta ar fi depusă.

Un parlamentar a declarat că este „cu siguranță o posibilitate” ca prim-ministrul să informeze grupurile conservatoare că intenționează să demisioneze.

Autoritatea fragilă a premierului a suferit o altă lovitură aseară, când încă trei miniștri au demisionat pentru a sprijini un amendament comun ce permite deputaților să preia controlul asupra Brexit.

Aceștia s-au numărat printre cei 30 de deputați conservatori care au sfidat indicațiile partidului și au susținut amendamentul adoptat cu 329 de voturi la 302 – o majoritate de 27 de voturi.

Înfrângerea ar putea spori șansele unor viitoare alegeri generale anticipate, scrie Daily Express.

Ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat că un al treilea tur de scrutin în patru ani ar fi concluzia logică a faptului că guvernul a pierde controlul asupra plecării țării din Uniunea Europeană.

Alți miniștri precum Liam Fox, Andrea Leadsom și Alan Cairns, au fost de acord că alegerile devin din ce în ce mai probabile.

De asemenea, procurorul general, Geoffrey Cox, a declarat într-o ședință a cabinetului că nerealizarea planului Theresei May în următoarele săptămâni va conduce aproape în mod inevitabil la alegeri.

Un reprezentant al Cabinetului a spus: „Dacă vom pierde controlul asupra procesului, atunci ne îndreptăm spre alegeri. Vom pierde fie un vot de încredere – caz în care Corbyn ar putea deveni prim ministru fără alegeri generale – sau vom fi forțați să mergem singuri la alegeri”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tot mai mulți români aleg să studieze în Marea Britanie. „Sistemul lor de învățământ e foarte tare”

Românul traficant de vietnamezi, condamnat. Judecătorul: „Camionul tău e ca o corabie pentru sclavi”