Menu
in

Theresa May este fermă în privința BREXIT: „Fără al doilea referendum, fără alegeri generale”

Premierul Theresa May a anunțat, printr-un purtător de cuvânt, că nu va exista un al doilea referendum pentru ieșirea Marii Brianii din Uniunea Europeană.

Anunțul a fost făcut după ce laburistul Owen Smith, contracandidatul lui Jeremy Corbyn la conducerea partidului de opoziție, a sugerat că ar trebui organizat un al doilea referendum pentru ca populația să accepte sau nu condițiile de ieșire din UE.

„Primul ministru a spus foarte clar că nu va exista niciun al doilea referendum”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May. „Nu este nevoie nici de alegeri generale”, a adăugat acesta.

Potrivit The Independent, se așteaptă ca Theresa May să declanșeze articolul 50, de ieșire a țării din Uniunea Europeană la începutul anului 2017. Cu toate acestea, este posibil ca termenul să fie amânat, în condițiile în care noile ministere, al Brexit și al Comerțului Exterior, nu sunt încă pregătite pentru a intra formal în procesul de negociere.

 

Theresa May a mai declarat că dorește menținerea Marii Britanii în interiorul pieței unice europene, însă a sugerat că dorește schimbarea normelor libertății de circulație. Totodată, fostul lider conservator, William Hague, a declarat că un al doilea referendum ar fi o „idee proastă și periculoasă”.

Laburistul Owen Smith promite să blocheze Brexitul. Vezi în ce condiții!

O nouă lovitură! Românii ar putea avea nevoie de permise de muncă pentru a lucra în Marea Britanie

UE vrea un „divorț de catifea” de Marea Britanie

Oficial guvernamental britanic: „Nu se va invoca Articolul 50 pentru ieșirea din UE”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version