in

Theresa May s-a hotărât: Vrea să propună un nou referendum pentru Brexit

Decizia premierului Theresa May vine ca urmare a impasului în care se află discuțiile cu Partidul Laburist de opoziție, scrie The Telegraph.

Potrivit acestei publicații, Theresa May a discutat luni, 8 aprilie, cu o parte din miniștrii cabinetului său ideea de a supune acordul unui vot al populației.

Însă, șeful grupului parlamentar conservator este convins că guvernul se poate baza pe suficiente voturi de respingere a unei încercări de organizare a unui referendum.

Pe de altă parte, Camera Lorzilor a aprobat un proiect de lege ce acordă Parlamentului dreptul de a examina și chiar de a schimba solicitarea prim-ministrului Theresa May ca UE să fie de acord cu amânarea Brexit până la 30 iunie, informează Reuters.

Proiectul, adoptat în pofida opoziției guvernului, urma să fie examinat în Camera Comunelor, în vederea finalizării și adoptării ca lege, în cursul aceleiași zile.

Premierul a solicitat deja la Bruxelles să prelungească până la 30 iunie termenul retragerii Marii Britanii din UE, amânare care să-i permită discuții cu opoziția laburistă în vederea căutării unui plan de ieșire din impas, o ultimă încercare a premierului britanic de a păstra controlul după ce parlamentul a respins de trei ori acordul negociat cu UE.

Parlamentarii doresc însă garanții juridice suplimentare, pentru evitarea unei retrageri fără acord pe 12 aprilie, motiv pentru care au redactat un proiect de lege ce îi obligă pe miniștri să consulte parlamentul marți, 9 aprilie, înaintea deplasării la Bruxelles.

Proiectul de lege a trecut de Camera Comunelor cu un singur vot săptămână trecută și a fost apoi aprobat cu modificări minore de Camera Lorzilor. Aceste schimbări trebuie să fie aprobate de către Camera Comunelor, înaintea intrării în mod oficial în vigoare.

Premierul britanic urmează să se deplaseze marți la Paris și Berlin pentru a face presiuni în favoarea obținerii de sprijin pentru solicitarea sa ca UE să îi acorde o amânare a Brexitului, un ultim demers înaintea discuției oficiale a subiectului de către liderii UE în cadrul summitului special de miercuri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O nouă TAXĂ de poluare în centrul Londrei. Vezi dacă va trebui să plătești în cazul în care ajungi în zona ULEZ

Brexitul prostituatelor. Lucrătoarele sexuale românce, hărțuite și vizate pentru deportare