Menu
in

Tinerii abandonați în orfelinatele românești își caută familiile



Abandonați acum 20 de ani în orfelinatele din România și adoptați de familii britanice, trei tineri s-au întors în locurile natale, pentru a-și cunoaște rudele. Este subiectul unui documentar al cărui prim episod a avut premiera, miercuri, pe canalul britanic de televiziune ITV.

“From Romania with Love” este povestea emoționantă a trei tineri britanici prin adopție, dar prin venele cărora curge doar sânge românesc. Ei fac parte din cei 324 de copii adoptați de cetățeni din Marea Britanie, dintr-un orfelinat românesc, imediat după Revoluție.

Documentarul, produs de North One, urmărește drumul celor trei care au ales căi diferite pentru a-și găsi familiile din România. Unul dintre ei pornește pe urmele numelor din certificatul de adopție, altul trimite o scrisoare către părinții săi naturali, iar cel de-al treilea întreprinde o investigație prin intermediul rețelelor de socializare.

Pentru Nicci Wheeler, unul dintre copiii adoptați, adevărata familie este cea britanică, însă a dorit să își cunoască și părinții care au abandonat-o la naștere. Nu a reușit să își găsească mama naturală, plecată de mulți ani în Italia, în schimb a ajuns la bunicul ei, în vârstă de 94 de ani.

Mama adoptivă a lui Nicci le-a spus realizatorilor documentarului că a decis să o înfieze pe fiica sa, după ce a urmărit o emisiune, în 1990, unde erau prezentate ororile din orfelinatele românești. Will Moult, este un alt personaj al documentarului ITV.

Atunci când a fost adoptat, nu cunoscuse încă apa caldă, nu putea să meargă și nici să stea pe scaun. Acum, are 23 de ani și studiaza la Oxford pentru a deveni profesor. Spune că întâlnirea cu mama sa a fost emoționantă și a putut observa în ochii femeii că nu a dorit niciodata să își abandoneze copilul.

Cezarina Riley, acum în vârstă de 30 de ani, a fost unul dintre cele mai îngrozitoare cazuri. Timp de 10 ani a trecut prin mai multe orfelinate românești, unde a fost bătută și abuzată psihic. Crescută într-o familie din Marea Britanie, a ales calea armelor și are deja două ieșiri în Irak și Afghanistan. Nu își urăște mama care a abandonat-o: “Știu că avea 15-16 ani și o cheamă Violeta. Îmi amintesc atunci când aveam 16 ani și nu știu ce aș fi făcut, așa că nu o condamn”.

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version