in

OMS: „Toate țările din Europa să ia în considerare vaccinarea OBLIGATORIE”

OMS: „Toate țările din Europa să ia în considerare vaccinarea OBLIGATORIE”

„A venit vremea ca în toate țările să aibă loc discuții serioase privind vaccinarea obligatorie anti-COVID a cetățenilor”, a declarat Robb Butler, reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății Europa.

Până acum, doar Austria a anunțat că va impune vaccinarea obligatorie pentru întreaga populație.

Butler admite că e o decizie dificilă, dar spune că e, totodată, necesară pentru a preveni formele grave de COVID și decesele cauzate de această boală. „Am văzut că, în trecut, astfel de decizii au venit în detrimentul încrederii, al incluziunii sociale. Deci este un subiect foarte delicat, dar credem că a venit timpul să avem această discuție”, a spus expertul OMS.

Numărul infectărilor cu COVID a crescut din nou în mare parte din Europa. Printre țările puternic afectate se numără Germania, Olanda și Austria unde autoritățile au impus noi reguli.

Butler a spus că doar 54% din populația celor 53 de state membre ale regiunii OMS Europa este vaccinată, „deci mai sunt atât de multe de făcut. Nu suntem încă unde ar trebui”. „Se pare că urmează o perioadă îngrijorătoare”, a adăugat el.

Marea Britanie, prima țară care învinge pandemia prin programul de vaccinare

Butler a vorbit și despre un studiu publicat săptămâna trecută în British Medical Journal, care a sugerat că transmiterea COVID-19 a fost prevenită 53% prin folosirea măștii de protecție. Expertul OMS a adăugat însă că doar 48% din populația de pe continent poartă masca.


„Dacă vedem o creștere a folosirii măștii, vom avea o reducere a numărului de cazuri și decese. Dacă 95% dintre oameni ar purta mască, estimăm că am putea salva aproximativ 160.000 de vieți în Europa”, mai spune reprezentantul OMS.

La începutul lunii noiembrie, directorul OMS Europa, Hans Kluge, a avertizat că Europa este din nou „epicentrul” pandemiei și a atras atenția cu privire la ritmul „foarte îngrijorător” al transmiterii COVID în prezent. Dacă trendul continuă, avertiza atunci expertul OMS, Europa ar putea număra încă o jumătate de milion de decese asociate virusului până în februarie.

Prognozele au fost întărite de Butler: „Tocmai am depășit, din păcate, pragul de 1,5 milioane de morți săptămâna trecută. Dacă continuăm pe cursul actual, proiectăm încă 500.000 de decese până în primăvara anului viitor”, a spus el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Franța și Marea Britanie se acuză reciproc după tragedia din Canalul Mânecii în care au murit 31 de imigranți

Franța și Marea Britanie se acuză reciproc după tragedia din Canalul Mânecii în care au murit 31 de imigranți

Ce amendă a primit un român care nu a respectat carantina în Anglia

Ce amendă a primit un român care nu a respectat carantina în Anglia