in

UE a oferit Marii Britanii amânarea Brexit pentru încă cinci ani

UE a oferit Marii Britanii înghețarea Brexit pentru încă cinci ani, timp în care s-ar putea veni cu o nouă înțelegere pentru ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană, a dezvăluit un vicepremier al Theresei May.

David Lidington a arătat că oficialul UE, Martin Selmayr, a făcut oferta în timpul unui prânz privat în vara anului 2018, potrivit The Independent.

Dezvăluirile au apărut după ce negociatorul șef al UE, Michel Barnier, a avertizat că Marea Britanie va trebui să „se confrunte cu consecințele“ unui Brexit fără înțelegere și a susținut că Theresa May nu a optat niciodată pentru o ieșire dezordonată, în timpul negocierilor.

Lidington a declarat pentru BBC Panorama: „Martin [Selmayr] a spus „uite, de ce să nu avem o înțelegere prin care să înghețăm situația pentru cinci ani… Să vedem cum merg lucrurile, să discute Marea Britanie cu Franța și Germania, să vedem cum se rezolvă și să vorbim dacă putem ajunge la o nouă înțelegere pentru Europa”.

Când a fost întrebat dacă a fost tentat să exploreze oferta, Lidington a spus că Marea Britanie a avut deja un referendum și că nu crede că se poate merge pe așa ceva.

Noul președinte al Comisiei Europene avertizează că acordul Brexit nu este negociabil

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii populează alte țări. Peste 630.000 de copii români s-au născut în afara granițelor

Boris Johnson anunță ieșirea fără acord din UE și prăbușește lira sterlină