Menu
in

UE amenință Marea Britanie: “Să nu-și facă vreo iluzie”

Marea Britanie să nu-şi facă ”nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relație cu Uniunea Europeană, a avertizat marţi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) îşi vor pierde accesul privilegiat la piețele lor financiare la sfârșitul perioadei de tranziție după Brexit, la 31 decembrie.

După această dată, societățile financiare vor continua să-şi servească clienţii numai în anumite sectoare şi numai acolo unde reglementările sunt considerate drept echivalente.

Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Parlamentului European (PE) la Strasbourg, Michel Barnier a anunţat că regimurile echivalenţelor, care guvernează relaţiile între parteneri străini în sectoare financiare specifice – precum camerele de compensare sau pieţele de acţiuni – vor continua să fie atent supravegheate de UE şi că Regatul Unit nu va beneficia de niciun favor de tratament.

”Nu va exista o echivalență generală, globală, permanentă”, a subliniat el, adăugând că UE va fi singura care va autoriza sau retrage echivalențele. ”Nu va exista o gestionare în comun” cu Londra, a subliniat Michel Barnier.

În faţa uriaşului rival financiar pe care-l constituie cartierul financiar City de la Londra la uşa sa, UE vrea să poată păstra un control absolut asupra emiterii unor regimuri de echivalenţă şi să poată să le retragă ulilateral şi pe termen foarte scurt, scrie Reuters, potrivit News.ro.

Britanicii încearcă, din contră, să obțină un fel de control comun al echivalențelor, cu scopul de a asigura o anumită continuitate societăţilor financiare britanice care servesc clienți în UE de la baza lor de la Londra.

Astfel, ministrul britanic al Finanţelor Sajid Javid a pledat marţi ca UE şi Marea Britanie să construiască o relaţie durabilă în domeniul financiar ”în deceniile care vin”.

”Dacă UE doreşte ca noi o relaţie durabilă, va trebui să includem măsuri de răspuns direct nevoilor unui proces fiabil de echivalenţă pe termen lung”, scrie Sajid Javid într-un articol publicat în ziarul gratuit City AM.

Negocieri în vederea încheierii unui nou acord comercial între londra şi Bruxelles urmează să înceapă luna viitoare.

Parlamentul European se pronunţă miercuri prin vot asupra mandatului de negociere al Comisiei Europene (CE).

Prudente, numeroase bănci, companii care administează active şi platforme de curtaj cu sediul în Marea Britanie şi-au deschis în ultimele luni filiale în UE, pentru a putea să continue să-şi servească clienţii din Europa continentală.

Efectul Brexit: Europenii nu mai închiriază locuințe în Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version