Menu
in

UKBA avertizează avocaţii imigranţilor cu privire la rezervările false



Avocaţii specializaţi pe imigraţie care-şi ajuta clienţii să sară rândul programărilor pentru obţinerea permiselor de munca riscă sancţiuni severe, printre care şi pierderea dreptului de practică, avertizează UK Border Agency (UKBA).

Pentru o programare, consilieri pe probleme de imigraţie dar şi avocaţi folosesc nume fictive de clienţi pentru a obţine o programare online în vederea rezervării unui loc la coada. Apoi, când un client real are nevoie de programare, consilierul sau avocatul anulează programarea fictivă online dimineaţă devreme, urmând că în câteva minute să-şi programeze clientul, de dată asta real, pe acel loc care este acum liber.

Această practică a luat amploare în urma întârzierilor înregistrate în procesarea aplicaţiilor de „schimbare de circumstanţe” – tier 2 (employer-sponsored). Acum e posibil să se aştepte şi 6 luni de la depunerea unui formular şi până la obţinerea unei programări pentru follow-up.

“Cunoaştem încercările de eludare a sistemului de rezervări online şi vom lua măsuri pentru a descuraja această practică. Oricărei persoane care va fi prinsă încercând să abuzeze sistemul, i se va interzice utilizarea lui ulterioară”, a declarat un purtător de cuvânt al UKBA.

În plus, UKBA a informat Office of the Immigration Services Commissioner despre această practică, această instituţie având competenţe de reglementare a consilierilor pe imigraţie, inclusiv limitarea numărului acestora sau sancţionarea lor cu amenzi disciplinare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version