Menu
in

Un oficial rus dă de pământ cu diplomația britanică: „Nu sunteți buni de nimic”

Un diplomat rus de la Națiunile Unite a lansat critici cu privire la diplomația britanică, despre care consideră ca nu este „bună de nimic”, înaintea unei convorbiri programate să aibă loc miercuri între premierul britanic Boris Johnson și președintele rus Vladimir Putin asupra crizei ucrainene, potrivit Agerpres.

„Este loc întotdeauna pentru diplomație, însă, sincer, nu avem încredere în diplomația britanică. În timpul ultimilor ani, diplomația britanică a dovedit, în opinia mea, că nu este bună de nimic”, a declarat Dmitri Polianski, ambasadorul-adjunct al Rusiei la Națiunile Unite.

„Nu vreau să jignesc pe nimeni, mai ales pe bunii mei prieteni diplomați britanici, însă, serios acum, nu există rezultate cu care să se poată lăuda”, a adăugat el.

Relațiile dintre Londra și Moscova se află la cel mai jos nivel după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, în Anglia, în 2018. Rusia a dezmințit orice implicare, însă acest caz a dus la o gravă criză diplomatică între cele două țări.

Referitor la Ucraina, Boris Johnson a afirmat marți, în timpul unei deplasări la Kiev, că există „un pericol clar și iminent” de intervenție militară a Rusiei, care a desfășurat zeci de mii de soldați la frontiera cu această țară. Johnson a îndemnat Moscova „să facă un pas înapoi”, avertizând că o invazie ar constitui „un dezastru pentru Rusia și pentru întreaga lume”.

Boris Johnson la Kiev: „Rusia nu amenință doar Ucraina. Este un pericol evident pentru Europa”

Londra a cerut de mai multe ori Moscovei să adopte calea diplomatică, apel pe care Boris Johnson ar urma să-l reia în timpul discuției sale telefonice cu Vladimir Putin.

Potrivit lui Dmitri Polianski, țările occidentale exagerează numărul de militari ruși desfășurați la frontieră. „Acum, se vorbește deja de 130.000, în timp ce mai ieri erau 100.000”, a declarat el la Sky News.

„Nu știu de unde scot ei cifrele astea și nu am niciun fel de încredere în datele serviciilor de informații americane și britanice”, a spus el.

Putin și-a exprimat speranța că Occidentul și Rusia vor găsi „o soluție” la criza lor, dar a acuzat în același timp Washingtonul că folosește Ucraina drept instrument pentru a atrage Moscova într-un „conflict armat”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
Exit mobile version