in

Un român din doi s-a gândit să emigreze după declanșarea războiului din Ucraina

Un român din doi s-a gândit să emigreze după declanșarea războiului din Ucraina

Mai mult de jumătate dintre români au luat în calcul să părăsească țara, de la declanșarea războiului din Ucraina, în timp ce 12% așteaptă să vadă cum evoluează situația, iar 11% sunt de părere că războiul nu ne va afecta, conform unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs.

Primele țări unde românii care doresc să plece și-ar căuta un job nou sunt Germania, Franța și Marea Britanie.

„Apropierea geografică a României de zona de desfășurare a unui război militar îi face pe români să se gândească mai serios la cum arată siguranța viitorului pentru ei”, conform unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs.

Războiul din Ucraina stimulează cheltuielile militare. Creștere fără precedent a achizițiilor de bombe și rachete

Astfel, de la declanșarea războiului în Ucraina, 51% dintre români au luat în calcul să părăsească România, în timp ce 12% așteaptă să vadă cum evoluează situația, iar 11% sunt de părere că războiul nu ne va afecta.

Alți 26% dintre respondenți declară că nu vor face acest pas indiferent de cum evoluează situația.

Principalele motive pentru care s-ar muta într-o altă țară sunt: dorința de a schimba mediul și țara în care lucrează (38%), siguranța personală și a familiei (24%), dorința de a accesa un venit mai mare, care nu este posibil în România (21%), nevoia de a avea mai multe oportunități de dezvoltare profesională (14%) și dorința de a lucra într-un domeniu mai sigur, care să nu fie afectat de război (4%). Apropierea de rude sau cunoștințe (27%) și distanța față de zona războiului (24%) se adaugă pe lista motivelor pentru relocare.

Participanții la sondaj s-ar orienta către destinații precum: Germania (21%), Franța (14%), Marea Britanie (14%). Alți 30% au luat în calcul relocarea în Italia, SUA sau Australia.

Totodată, 73% dintre respondenți au declarat că s-au gândit ce ar însemna pentru ei și pentru familiile lor să fie nevoiți să își părăsească propria țară în caz de război și să ceară statut de refugiați într-o țară vecină.

Sondajul a fost efectuat în perioada 21 aprilie – 9 mai pe un eșantion de 1.054 utilizatori de internet din România.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Hammersmith: Doi muncitori răniți grav în urma prăbușirii unei schele

Hammersmith: Doi muncitori răniți grav în urma prăbușirii unei schele

Wizz Air Ucraineni

Wizz Air oferă bilete gratuite pe ruta România – Marea Britanie refugiaților ucraineni