in

Vești proaste pentru românii din Londra. Cresc tarifele la transportul public. Trenurile, metroul și autobuzele, mai scumpe de la 1 martie

Sutele de mii de români care locuiesc în Londra, alături de ceilalți locuitori ai orașului, sunt afectați, începând de azi, 1 martie, de noi creșteri ale tarifelor la transportul în comun.

Astfel, tarifele din Londra vor crește, în medie, cu 2,6% pentru toate serviciile, cu toate că unele tarife unice vor rămâne neschimbate.

Cea mai importantă creștere se înregistrează la călătoria cu autobuzul care va costa 1,55 lire sterline, în loc de 1,50 cât este în prezent. Rămâne însă valabil prețul fix în cazul în care schimbați autobuzul pe parcursul unei ore.

Candidatul Partidului Verde la funcția de primar al Londrei, Sian Berry, susține schimbarea sistemul pe zone de la metrou într-unul cu plată unică, la fel ca la autobuze.

Astfel, un călător ar plăti aceeași sumă indiferent din ce zonă se deplasează.

Berry a spus că acum costă mai mult de 3.100 de lire sterline pe an pentru a călători în centrul Londrei din zona 6, comparativ cu 1.700 de lire sterline, din zona 2, scrie Metro.

În schimb, ea dorește ca toate călătoriile cu metroul și pe calea ferată să coste la fel.

„Din ce în ce mai mulți oameni sunt împinși la marginea Londrei din cauza costurilor locuințelor în centru, doar pentru a fi împovărați cu costurile de transport atunci când se mută”, a spus aceasta.

LOCKDOWN în Londra: Trenurile de metrou sunt pline la orele de vârf

În capitală, toate facilitățile actuale – inclusiv călătoriile gratuite pentru tinerii cu vârsta sub 18 ani – vor rămâne în vigoare, iar bicicletele închiriate vor costa la fel. Dar „plafonul” zilnic pentru plata contactless și Oyster va crește între 1,9 și 3,3%, în funcție de zone.

Pe metroul, tarifele pentru zonele 1-6 vor crește cu 10p sau 20p. Costurile cardurilor de călătorie cresc în medie cu 2,6%, în timp ce limita de o zi pentru zonele 1-6 va fi de la 13,50 lire sterline.

Plafonul zilnic pe autobuze va crește cu 15p, până la 4,65 lire sterline – prețul a trei călătorii simple.

Primarul Sadiq Khan a declarat: „Din păcate, anul acesta miniștrii au insistat asupra creșterii tarifelor cu peste 1% pentru ca TfL să obțină sprijinul de urgență de la Guvern, necesar ca o consecință a pandemiei.”

„Transportul public ar trebui să fie accesibil tuturor, așa că sunt mulțumit că am reușit să lupt cu propunerile guvernului și mai rele de a renunța la călătoriile gratuite pentru cei sub 18 ani și a celor peste 60 de ani, precum și la creșterea mai mare a prețurilor”, a mai declarat Khan.

O listă completă a noilor prețuri este disponibilă aici.




Baie de sânge la Londra: adolescent de 19 ani, înjunghiat mortal în Paddington Green

Luare de ostatici cu victime la Onești. Doi bărbați au fost uciși de atacator