Menu
in

Viața din Marea Britanie se scumpește din această lună. Veți plăti facturi mai mari la toate utilitățile

Creșterea prețurilor la alimente în Marea Britanienu de la 1 aprilie nu este singura veste proastă după ce inflația s-a dublat de luna trecută și a ajuns la 1,4%. Din luna aprilie, cei care locuiesc în Anglia și Țara Galilor vor plăti mai facturi mai mari pentru Council Tax, gaze, electricitate, telefonie mobilă sau apă.

Potrivit The Guardian, Taxa către Consiliu (Council Tax) crește în medie cu 4%, adică 61 de lire sterline pe an și va ajunge, în medie, la 1591 de lire sterline pe an.

De asemenea, cresc prețurile la gaze și electricitate. Scottish Power a crescut deja factura în medie cu 86 de lire sterline pe an, iar nPower a ridicat prețurile cu 9,8%, ceea ce înseamnă o creștere în medie cu 110 lire sterline anual.



British Gas, o companie cu 11 milioane de abonați casnici, nu a anunțat încă o creștere a prețurilor, însă este de așteptat să o facă în timpul verii.

BT a crescut prețurile la Internet cu 30 de lire sterline pe an, iar telefonia fixă cu 8 procente.

De asemenea, BT și EE au ridicat prețurile la telefonia mobilă cu 2,5%, iar O2 cu 2,6%, față de luna februarie.

Totodată, facturile Vodafone vor fi cu 3,2 procente mai mari, de la 1 aprilie. Compania Sky a crescut, de asemenea, facturi le, cu 1,5 lire sterline pe lună. De asemenea, și licența TV va crește cu 1,5 lire sterline și va ajunge la 147 de lire sterline pe an.

Facturile la apă vor crește, în medie, cu 2%, mai scrie The Guardian.

Și costurile poștale au crescut cu sume cuprinse între 1p și 65p. Un colet mic va fi expediat cu 3,40 de lire sterile, în loc de 3,35 lire sterline.

Vor crește și biletele de avion, o dată cu mărirea taxei pentru transportul aerian. Astfel, pentru zborurile pe distanțe lungi, taxa va fi de 12 lire sterline per pasager.

Potrivit Hannah Maundrell, redactor-șef al money.co.uk, creșterile pot părea să fie mici, dar adunate toate împreună duc la suma de 90 de lire sterline cheltuieli în plus anul acesta.

Prețurile la case în Marea Britanie au atins un nou maxim istoric

Deprecierea lirei sterline aduce scumpiri în Marea Britanie. O mare companie a majorat prețurile cu 20%

Românii din Marea Britanie resimt efectele Brexit: „Prețurile au crescut, puterea de cumpărare a lirei este scăzută”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version