Marile grupuri politice din legislativul european au discutat, miercuri, 20 martie, la Bruxelles, despre viitorul Parlamentului European în condițiile în care partidele extremiste amenință să obțină tot mai multe locuri la apropiatele alegeri europarlamentare.
Cei prezenți la dezbatere au ajuns la concluzia că este necesar ca forțele proeuropene să fie unite pentru continuarea proiectului „Uniunea Europeană” și pentru a lupta împotriva extremismului. La eveniment au luat cuvântul europarlamentarii Amelia Andersdotter (grupul Verzilor — EFA), Ashley Fox (Grupul conservatorilor și reformiștilor — ECR), Gesine Meissner (ALDE), Andrey Kovatchev (PPE) și Corina Crețu (S&D).
Participanții au subliniat că, indiferent de ideologie, există soluții reale pentru depășirea actualei perioade dificile prin care trece proiectul european.
“Cred că unirea forțelor proeuropene este foarte importantă, fie că este vorba despre socialiști, populari sau liberali, și lupta împotriva extremismului. Și cred că în această campanie electorală misiunea noastră este de a stopa accederea în Parlamentul European a unui grup masiv de extremiști populiști care pot pune sub semnul întrebării toată construcția Uniunii Europene”, a subliniat europarlamentarul român Corina Crețu, care a avut o intervenție în plenul dezbaterii din partea grupului S&D, potrivit Agerpres.
Corina Crețu a precizat că un proiect personal este lupta împotriva extremismului în Europa și, în acest context, este foarte important să fie blocate acele voci care nu au niciun fel de ideologie, care nu au niciun fel de program, dar care “își găsesc țapi ispășitori în diferite națiuni”.
Dezbatere aprinsă pe tema românilor în PE. Gerard Batten (UKIP): “criminali, dependenţi de droguri, alcoolici, cerşetori şi persoane care caută beneficii”
“Sperăm ca prin activitatea noastră să contribuim la recâștigarea încrederii cetățenilor europeni în acest proiect — Uniunea Europeană. Spre deosebire de britanici, noi românii, și cei care ne aflăm în estul european, nu avem altă alternativă decât Uniunea Europeană, și apartenența la UE și la NATO înseamnă siguranță pentru cetățenii noștri”, a arătat vicepreședintele S&D.
În opinia Corinei Crețu, sunt multe lucruri de criticat la ora actuală, dar sunt totodată foarte multe aspecte câștigate de cetățenii din statele membre UE, un exemplu fiind libertatea de mișcare, care este “luată ca pe un dar, dar care poate fi pierdută chiar într-o zi, într-o noapte”.
“Și pentru acest lucru trebuie să ne batem. Să ne batem pentru a reconstrui Uniunea Europeană după criză, să ne focusăm pe modelul social-european, pe creșterea economică și, bineînțeles, pe lupta împotriva șomajului și a sărăciei în Europa”, a argumentat eurodeputata.
Reprezentanta S&D a subliniat că rezultatul alegerilor din 25 mai este unul extrem de important.
Corina Crețu, eurodeputat : „Uniunea Europeană nu este un club al bogaților. Marea Britanie să oprească războiul”
“Sigur, Uniunea Europeană nu este, din păcate, ceea ce ne-am imaginat noi. Este foarte important rezultatul alegerilor. În ultimii ani, mai mult de 7 milioane de europeni și-au pierdut locurile de muncă și această imagine este înfricoșătoare. Europa a ajuns să aibă o rată a șomajului foarte mare, cu 27 de milioane de europeni care nu au un loc de muncă — este mai mult decât întreaga populație a României”, a arătat ea.
„Ca româncă, pentru mine personal și pentru colegii mei din grupul PSD în PE, este foarte important să promovăm România în Europa, pentru că în ultimii cinci ani s-au spus foarte multe minciuni despre țara noastră și despre cetățenii noștri, chiar în PE și în câteva state membre, românii fiind victime ale dezinformării, ale denigrării. Ceea ce ne dorim este un Parlament European și o Comisie Europeană care să privească cu onestitate și în mod corect la problemele pe care le are Romania”, a conchis vicepreședintele S&D.