Aproximativ 70 dintre jihadiştii care s-au întors în Marea Britanie ar putea pregăti atacuri, a avertizat un înalt oficial din Ministerului de Interne de la Londra, potrivit Russia Today.
Scott Wilson, coordonatorul programului antiterorism din cadrul Ministerului de Interne a declarat la conferinţa Counter Terror Expo, că până la 20% dintre cei 350 de jihadişti care s-au întors în ţară ar putea comite atentate în Marea Britanie.
El a subliniat că susţinerea pentru organizaţia Statul Islamic a depăşit-o pe cea pentru al-Qaida, în Marea Britanie şi că, deşi nu ştie până unde se va ajunge, este convins că noua ameninţare va persista “mult, mult timp”.
Declaraţiile lui Wilson vin după ce Poliţia de Frontieră britanică a avertizat că nu are prerogative necesare pentru a opri jihadiştii care intră în Marea Britanie.
“Nu au fost conferite prerogative clare, în baza Articolului 7 din Legea Terorismului, ofiţerilor de imigraţie din terminalele de sosiri. Ar fi ilegal ca ei să reţină un britanic”, a declarat un oficial din Ministerul britanic al Apărării, citat de The Telegraph.
În cazul în care un britanic al cărui nume nu figurează pe listă este considerat suspect, Poliţia de Frontieră trebuie să alerteze Poliţia Naţională.
Atenție unde mergeți la plajă! Puteți fi atacați de vânzătorii ambulanți sau puteți avea o bombă sub șezlong
Tragicomic: un pasager din avionul deturnat spre Cipru s-a fotografiat cu atacatorul
Fost premier britanic: „Milioane de musulmani – fundamental incompatibili cu lumea modernă”
VEZI VIDEO – Teroriștii amenință Marea Britanie: Voi sunteți următoarele ținte