Menu
in

Zelenski, mesaj pentru NATO: Ucraina are nevoie de asistență militară fără restricții

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să furnizeze țării sale „un ajutor militar fără restricții”, pentru a poate face față armatei ruse, pe care Kievul o înfruntă pentru moment „în condiții inegale”, scrie Agerpres.

„Pentru a ne salva oamenii și orașele, Ucraina are nevoie de o asistență militară fără restricții. La fel cum Rusia folosește, fără restricții, întregul său arsenal împotriva noastră”, a declarat Zelenski într-un mesaj video postat pe contul său de Telegram, în atenția șefilor de stat și de guvern din NATO, reuniți în summit extraordinar la Bruxelles.

Totodată, Zelenski a acuzat Rusia că folosește „bombe cu fosfor” în Ucraina, la o lună de la începutul invaziei ruse.

„În această dimineață (…), au fost folosite bombe rusești cu fosfor. Au fost uciși din nou adulți și copii”, a adăugat el.

Tot joi, într-o intervenție prin videoconferință în parlamentul Suediei, Zelenski a spus că Ucraina se luptă pentru securitatea întregii Europe și ar trebui să fie membru deplin al Uniunii Europene, potrivit Reuters.

NATO: „Moscova nu va câștiga NICIODATĂ un război nuclear”

„Nu ne luptăm doar pentru poporul ucrainean, ci și pentru securitatea Europei. Am arătat că merităm să devenim un membru deplin al UE”, a afirmat Zelenski.

„Este timpul să se meargă înainte cu această decizie și sunt convins că ne veți susține și cu acest lucru”, le-a spus președintele ucrainean parlamentarilor suedezi.

De asemenea, el a făcut apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei și a cerut ajutorul Suediei pentru reconstrucția Ucrainei atunci când războiul se va încheia.

„Vreau ca la aceasta să participe companii suedeze, arhitecți suedezi, statul suedez, poporul suedez”, a spus el.

„Vom reconstrui pentru oameni, pentru Europa”, a adăugat Zelenski.


…Zelenski, mesaj pentru NATO: Ucraina are nevoie de asistență militară fără restricții…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 2]
Exit mobile version