Menu
in

Ziarele britanice: 30 de milioane de români şi bulgari se vor putea muta în UK



Telegraph.co.uk spune într-un articol recent că Marea Britanie va fi pusă în faţa unei invazii de proporţii la sfârşitul anului 2013, când 29 de milioane de români şi bulgari vor avea dreptul să lucreze fără nici o restricţie aici.

DailyMail creşte acest număr, spunând că nu mai puţin de 30 de milioane de oameni se vor putea muta în UK, referindu-se cel mai probabil la populaţia totală a celor două state, plus românii şi bulgarii care trăiesc în alte ţări din Europa.

Guvernul britanic nu a făcut încă o estimare asupra numărului de români şi bulgari care vor merge în Marea Britanie. Cel mai probabil pentru că estimarea din 2004 (când 8 state din Estul Europei au aderat) referitoare la numarul imigrantilor a fost de 20.000 de persoane, iar în realitate numărul lor a depasit 600.000.

Numărul românilor şi bulgarilor care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie este în prezent de 130.000, conform datelor de la Migration Watch.

Oficialii britanici se plâng că în ciuda restricţiilor, românii au găsit căi de a lucra în Marea Britanie. Adeseori ei ocolesc legea şi se folosesc de statutul de Self Employed pentru a practica meserii care se încadrează fără nici o discuţie la capitolul “angajat”. Peste 50.000 de est-europeni au ajuns astfel să lucreze “legal” în UK.

Sir Andrew Green, directorul Migration Watch, citat de Daily Mail, avertizează asupra faptului că pentru români, Anglia este destinaţia preferată. În Spania şi Italia şansele de a găsi un loc de muncă sunt mici, aşa că în momentul ridicării restricţiilor Marea Britanie va fi lovită de un val de imigranţi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version