in

A patra oară cu noroc? Bibliotecarul Avram Iancu încearcă încă o dată să treacă înot Canalul Mânecii

Bibliotecarul Avram Iancu din Petroșani se pregătește pentru o nouă încercare de a traversa înot Canalul Mânecii.

Potrivit Agerpres, cea de a patra tentativă a lui Avram Iancu va avea loc la sfârșitul lunii iulie. El a declarat că vrea să se implice astfel în campania de strângere de fonduri declanșată la nivel național pentru achiziția operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”.

„În acest an am înotat câte 11-12 ore continuu pentru diferite cauze umanitare, în sprijinul bătrânilor de la un azil de bătrâni din Petroșani sau al unei fetițe cu mari probleme de sănătate din Bumbești Jiu. Acum vreau să înot pentru un simbol național, pentru Constantin Brâncuși și pentru opera sa «Cumințenia Pământului». Mă bucură campania, o susțin din toată inima, pentru că și ideea mea de a traversa Canalul Mânecii este animată de un profund spirit patriotic”, a declarat Avram Iancu.

„M-am antrenat foarte serios în acest an, în ape reci, ca niciodată”, a mai spus Iancu.

Traversarea este programată pentru 26-31 iulie, iar românul va fi însoțit de barca „Sea Leopard”.

Avram Iancu nu are toți banii necesari pentru încercarea sa, motiv pentru care se va antrenat singur în Anglia, în următoarele săptămâni.

Românul se află la cea de-a patra încercare de traversa înot Canalul Mânecii, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) .

El a mai încercat, în august și octombrie 2014 și apoi în august 2015, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren. În ultima cursă a eșuat la aproximativ 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă, pentru că valurile și curenții mării i-ar fi pus viața în pericol.

De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, 1.344 persoane au reușit această performanță singuri.

Pe 30 iunie 2015, Andrei Roșu a devenit primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în cadrul uneia dintre cele mai grele competiții din lume, Arch 2 Arc. Traversarea sa nu a fost omologată, deoarece Roșu a folosit un costum de neopren.

 



Însă, pe 7 august, un tânăr de numai 16 ani, Dan Canta, a fost declarat primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, de către Channel Swimming Association. Canta studiază în Marea Britanie și are dublă cetățenie română și australiană.

Românul Iancu Avram Marius nu a reușit să treacă înot Canalul Mânecii

La doar 16 ani, Dan Canta a devenit primul înotător român care a traversat oficial Canalul Mânecii

Andrei Roșu, despre experiența traversării înot a Canalului Mânecii: „Este imposibil sa ai sub control totul”

PRIMUL ROMÂN care a trecut înot Canalul Mânecii. Andrei Roșu: „După 40 de kilometri, braţul stâng nu a mai fost funcţional.”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Celebrul Zucchero cântă în România în toamnă, la Cluj şi Bucureşti

Lionel Messi, condamnare de 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală