Dan Dumitru este singurul român stabilit în Anglia care a fost desemnat să poarte Flacară Olimpică pe teritoriul britanic. El va alerga pe 25 iunie în centrul orașului Leeds “în numele tuturor românilor și a comunității românești din Marea Britanie”.
Născut în Tecuci, Dan Dumitru, 34 de ani, s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu opt ani, într-un orășel de lângă Leeds, Batley, unde lucrează ca mașinist operator și Health&Safety Representative pentru Fox’s Biscuits. A ajuns aici cu gândul de a nu sta mai mult decât e nevoie ca să se pună pe picioare financiar, însă evoluția economică din țara natală i-a dat planurile de întoarcere peste cap.
“Am venit în Marea Britanie în 2004 împreuna cu Alina, soția mea, cu gândul că vom sta 5 ani, după care ne vom întoarce în România. Au trecut până acum 8 ani, avem doi baieți, un mortgage și multe speranțe. Am păstrat și speranțele că ne vom întoarce în Romania, dar, când ne-am dat seama că nu se poate curând acest lucru, am zis să încercăm să vedem dacă putem fi români trup și suflet pe aceste meleaguri”. Așa își începe povestea Dan, cel cunoscut în rândul britanicilor cu numele de Alex.
Consilier la biserică
Atașamentul fața de români l-a motivat, în condițiile în care nu și-a permis să se întoarcă acasă, să se implice în susținerea comunității locale. Timp de cinci ani a fost consilier administrativ al bisericii Sfântul Macarie cel Mare din Leeds, loc în care a început să se implice în diverse acțiuni caritabile pentru români și să strângă fonduri pentru conaționalii defavorizați, alergând în curse de maraton.
“La început am fost o mână de oameni împreună cu parintele Constantin și am pus bazele unei comunități de români din ce în ce mai numeroasă, ajungând la maturitatea ei anul trecut, în septembrie. Atunci am reușit să cumpărăm prima biserică românească de pe teritoriul britanic. În continuare mă ocup de administrarea și organizarea Consiliului Parohial, dar în ultimul an mi-am îndreptat atenția mai mult pe comoara și viitorul Parohiei noastre – copiii. Pot spune că mișcarea a fost un element definitoriu în educația și dezvoltarea mea ca om, însă, de când am ajuns aici, mi-am dat seama că nu doar mie îmi fac bine, ci pot face și altora prin campanii de caritate, prin alergat. Astfel, am început să alerg curse de caritate de 10 km (Sheffeild, Manchester, Leeds, Dewsbury) și acum sunt în plină pregătire pentru maratonul de la Edinburgh, din 27 mai”, spune Dan.
Românul a participat la diferite evenimente de caritate și a reușit să mobilizeze comunitatea românească din Leeds în campanii de strângere de fonduri necesare pentru tratamente medicale costisitoare.
“Am participat în campanii atât individuale cât și colective, cu implicarea întregii comunități de români de la biserică, cele mai importante fiind Campania pentru bunul meu prieten din Tecuci, Bogdan Mitrofan, diagnosticat Tetraplegic. Am reușit atunci să strângem 600 lire. A urmat Campania pentru Asociația ProVita, Valea Plopului, unde părintele Tănase este “tata”a 350 de copii orfani. Am participat la cursa Great North Run, New castle, 21 km unde m-am întâlnit cu campioana noastră olimpică la Maraton, Constantina Diță.”, mai spune Dan, care a ajuns astfel să fie nominalizat de către membrii bisericii pentru a reprezenta comunitatea românească la Jocurile Olimpice de la Londra.
“Voi fi singurul și primul român din Marea Britanie care voi duce Flacăra Olimpică, luni, 25 iunie 2012, în centrul orașului Leeds, în numele comunității de români din nord-estul Angliei și a tuturor celorlate comunități românești din Marea Britanie. Selecția a fost făcuta de către Lloyds Bank, cel de-al 3-lea sponsor și partener oficial al Olimpiadei, iar nominalizarea a fost făcută de către doi membri ai Parohiei Ortodoxe “Sfântul Macarie cel Mare”, pentru întreaga activitate de voluntariat prin alergat”, susține Dan Dumitru, care adaugă că astfel “românii din Marea Britanie au șansa de a scrie istorie cu ocazia Jocurilor Olimpice și să dea un mare exemplu generațiilor de români care ne vor urma pe aceste meleaguri”.
Printre principalele acte de caritate la care a luat parte Dan Dumitru se numără: maratonul Manchester din 2007, unde au participat peste 12.000 de persoane. Banii colectați cu această ocazie au fost folosiți pentru vindecarea cancerului. Românul a mai participat la maratonul de la Shefield din septembrie 2008, la Crosul de la Dewsbury din februarie 2009 și la cursa de 21 de kilometri organizată în septembrie 2011 la Nothingham, maraton la care au luat parte 10.000 de persoane.
Dan se pregătește intens în această perioadă pentru a participa pe 27 mai la maratonul de la Edinburgh.
E singurul reprezentant al comunității românești din UK care va purta Torța Olimpică, dar nu e și singurul român care va face acest lucru. În urma unei campanii organizată de compania Samsung în România au mai fost aleși cinci români să poarte anul acesta flacăra olimpică în călătoria ei spre satul olimpic.