Menu
in

Ambasadorul Jinga, în vizită la Metropolitan University din Londra

Ambasadorul României în Marea Britanie, dr. Ion Jinga, a a vizitat, pe 24 februarie,  Metropolitan University din Londra, la invitaţia profesorului Stephen Perkins, decan al Facultăţii de Afaceri şi Drept. Reprezentantul statului român a avut discuții cu membri ai Consiliului Director al Facultăţii, cu rectorul universităţii, profesorul Malcolm Gillies şi cu studenţi români care studiază acolo.

Cu ocazia vizitei, ambasadorul Ion Jinga declarat: „cel mai de preţ bun al unui popor sunt resursele sale umane, iar elitele sunt factori cheie ai dezvoltării. Aş cere românilor care studiază în UK să se gândească la posibilitatea reîntoarcerii acasă.”



„Au fost create recent 100.000 noi locuri de muncă în România, iar economia a crescut anul trecut cu 3.5%, una dintre cele mai mari creşteri din Europa. Metropolitan University pregăteşte în centrul londonez oameni de afaceri şi avocaţi, dar sunt peste 5000 de firme britanice care operează în România şi acestea au nevoie de absolvenţi cu o asemenea pregătire”.

Ambasadorul a cerut universităţii să acorde asistenţă studenţilor români pe întregul parcurs al studiilor, nu doar in faza de recrutare. Atât rectorul universităţi, cât şi decanul Facultăţii de Afaceri şi Drept, au subliniat calitatea extraordinară a studenţilor români şi faptul că aceştia se bucură de o educaţie solidă în Marea Britanie, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României.

Totodată, s-a discutat despre provocările din prezent la adresa educaţiei şi despre proiectele de viitor ale universităţii, aflată în plin proces de restructurare. S-a vorbit şi despre oportunităţi de cooperare între Metropolitan University şi instituţii similare din România şi oferta academică şi de cercetare a Universităţii.

Ambasadorul României are în mod constant întâlniri cu studenţii români şi conducerile universităţilor britanice unde aceştia învaţă. În cei şase ani de mandat, ambasadorul Ion Jinga a vizitat peste 35 universităţi britanice. În luna februarie a.c., ambasadorul a fost la Universitatea Bedfordshire, unde a participat la programul de mentorat al Romanian National Union of Students UK, iar în luna martie va fi prezent în mijlocul studenţilor români de la Universităţile York şi Oxford.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version