Menu
in

Balerină româncă stabilită la Londra, laureată a premiilor Benois

Balerina Alina Cojocaru, stabilită la Londra, este laureata premiilor Benois din acest an, echivalentele premiilor Oscar pentru balet. Românca a primit premiul Benois de la Danse pentru “cea mai bună balerină” ca recunoaştere pentru prestaţia din rolul “Julie” în producţia Baletului din Hamburg “Liliom”, se arată pe site-ul Royal Opera House din Londra.

Actualmente prim-balerină la Covent Garden, unde a ajuns în 2001, Alina Cojocaru se bucură de un mare succes pe plan internaţional – iar premiul câştigat confirmă acest lucru.



Artista s-a născut la Bucureşti, în 1981, şi a studiat baletul la Kiev. A urmat apoi cursurile Şcolii Regale de Balet din Londra, începând cu 1997, iar după aceea s-a stabilit în capitala Marii Britanii, fiind angajată la Compania Regală de Balet de la Covent Garden. În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească, interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din “Giselle”, revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu”. Ea a primit şi distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

În 2004 a fost desemnată cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky, distincţie acordată o dată la doi ani. În 2009, evoluţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul “Giselle” din 2001, de la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului.

Totodată, românca s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului “Balerina deceniului”, decernat anul trecut cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – “Stars of the 21st Century” – care a fost organizată la Moscova.

Premiul Benois de la Danse a fost instituit la Moscova, în 1992, de Asociaţia Internaţională a Dansului şi a avut prima ediţie pe scena Teatrului Balşoi. Gala Benois are loc în fiecare an şi îi premiază pe cei mai buni balerini, dansatori, coregrafi, compozitori şi designeri din lumea întreagă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version