Menu
in

Catering tradițional românesc în Londra. „Vrem ca oamenii să savureze și să se bucure”

Numărul românilor din Londra este în creștere, ceea ce duce, evident, la mai multe evenimente organizate în comunitate. Fie că sunt nunți, botezuri sau aniversări, pentru toate este nevoie de preparate de calitate și de o ambianță cât mai plăcută.

Acesta este un teren prielnic dezvoltării afacerilor din domeniul ospitalier, precum restaurante și catering.

Maria Bucătaru, împreună cu fiul său, Dragoș, au decis să investească într-o astfel de afacere. Maria are o experiență de 15 ani în domeniul bucătăriei. A făcut cursuri cu renumitul bucătar șef britanic Marco Pierre White și a obținut un NVQ nivelul 2 Professional Chef. A lucrat la faimosul restaurant Titanic din zona rezidențială Picadilly, unde a avut ocazia să gătească pentru multe personalități ale Londrei.



Dragoș, care are la rândul lui o experiență de șapte ani în domeniul culinar, ne-a spus că totul a venit din pasiunea pe care amândoi o au pentru gătit. „De câte ori am fost la evenimente, am observat același fel de mâncare”, ne-a spus el. Așa că, împreună cu mama sa, au decis să dea eleganță bucătăriei românești. „Vrem ca oamenii să savureze și să se bucure”, a mai spus Dragoș.

Așa a luat ființă M&D Traditional Catering, Woolwich Church street, London, SE18 5PQ. Telefon: 0753 544 2506, 0792 836 5954.

Sala unde familia Bucătaru organizează evenimentele este situată aproape de centrul financiar al Londrei, Canary Wharf, în Woolwich Arsenal.  Localul are o capacitate de 60-120 de persoane, iar cei doi se ocupă de tot, în afară de muzică și de băuturi. „Noi ne ocupăm de decorațiuni și de mâncare. Avem numai produse naturale, organice. Nu ne bazăm pe produse congelate sau pe semipreparate, vream ca totul să fie proaspăt, astfel încât preparatele să fie delicioase”, ne-a asigurat Dragoș Bucătaru.

Vrem să vă mai spunem că la M&D Traditional Catering petrecerile pot ține până la ora 02.00 dimineața, parcarea este gratuită, iar prețurile sunt foarte avantajoase. Astfel, ne-a spus Dragoș Bucătarul, meniurile costă între 45 și 55 de lire sterline.

 

Iată și un exemplu de meniu de la M&D Traditional Catering: aperitiv – ficăței în bacon cu struguri, plăcințele cu carne, tartine cu somon afumat, tricolor cu mozarela rosii si avocado, aripioare in sos de barbaque; feluri principale: cotlet de porc în sos de bere la cuptor, file de somon cu legume sote si sos de lămâie, copănele cu glazură de miere și lămâie. De asemenea, M&D pune la dispoziție și deserturi și torturi.

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a M&D Traditional Catering.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version