Menu
in

Călătoria spre o afacere înfloritoare



Alina Boca e în Londra doar de 4 ani, timp în care a reușit să pună pe picioare o afacere înfloritoare, și la propriu și la figurat. A renunțat la catedra pe care o avea în România, într-un liceu din orașul natal Târgoviște, pentru a-și urma dragostea în Marea Britanie, iar acum conduce aici o mică afacere în domeniul aranjamentelor florale.

Tânăra româncă a plecat din țară mânată de destin. Destinul, în cazul de față, fiind cel care urma să-i devină soț. “Sincer, am venit în UK fiindcă soțul meu, român și el, trăia aici. În perioada în care l-am cunoscut, eu lucram la un liceu pedagogic din Târgoviște, fiind absolventă a Universității de Limbi Străine din București. Pot spune că motivul plecării mele din țară a fost o cerere în căsătorie”, povestește Alina despre începutul experienței sale britanice.

A început ca florăreasă într-un flower shop din Hendon, a ajuns managerul acestei florarii, iar între timp și-a dezvoltat și propria afacere. “Când am venit în Anglia, am în cercat să-mi caut un job pe baza cunoștințelor pe care le-am acumulat în țară. Însă, în timpul în care am așteptat echivalarea diplomelor de la NARIC, am aplicat pentru un post de florist, bazându-mă pe pasiunea pentru artă. Așa am început drumul spre business-ul cu aranjamentele florale”, spune aceasta.

Experiență în domeniu avea puțin și din țară, unde a descoperit dragostea pentru flori făcând aranjamente florale la nunțile prietenilor. În plus, a făcut și liceul de arte plastice în România și spune că acest lucru a ajutat-o foarte mult.

În Marea Britanie, succesul tinerei profesoare s-a bazat pe suportul, încurajarea clienților, aceștia fiind cei care au motivat-o să-și deschidă propria afacere. Dar și pe faptul că, după cum spune, în tot drumul său s-a bazat pe credința în Dumnezeu.

“În scurt timp de la angajare, am devenit managera shop-ului din Hendon și la rândul meu am adus mai multe fete românce să lucreze pentru mine. Cu timpul, am început să îmi dezvolt propria afacere (de acasă), în paralel cu job-ul meu de la florarie. În scurtă vreme, numărul clienților mei a crescut, iar în momentul când am început să merg mai puțin la florărie, o parte dintre aceștia m-au urmat. Astfel, ideea de a porni o afacere proprie a venit din partea clienților mei, care m-au susținut și încurajat foarte mult. Mai mult, unul dintre aceștia mi-a făcut primul site, iar publicitatea a fost pe baza recomandărilor lor”, spune Alina.

La noul său business, în ultimul timp, a început să primească tot mai multe oferte și de la clienți români. Despre aceștia spune că apreciază cel mai mult lumânările de botez sau cununie și serviciile de decorare a sălilor. Cei care iubesc florile pot cumpăra buchete pentru ocazii speciale la prețuri pornind de la 17 lire și aranjamente speciale pentru zile de naștere plâtind între 28 și 35 de lire. De asemenea, se pot face comenzi și pentru nunți, Bar/Bat Mitzvahs și înmormântari pe site-ul www.flowersbyalina. co.uk.

“Flowers by Alina oferă gratis o mare varietate de vase, pedestrale și tot felul de materiale care fac evenimentele mult mai speciale. În plus, oferim gratuit exemple de aranjamente înainte de evenimente, astfel încât clienții să poată vedea ce vor primi, iar prețurile sunt competitive”, mai spune Alina, încercând să transmită prin vorbele sale pasiunea pentru flori.

Mai multe informații pe www.flowersbyalina.co.uk

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version