În urmă cu doi ani, medicul Mihai Ciucă, care locuiește în Scoția, vota cu PSD la alegerile parlamentare. Își susținea vehement alegerea, scrie Liberatatea.
La alegerile de duminică, 26 mai, Ciucă a ales partidul lui Victor Ponta.
Doctorul Mihai Ciucă a plecat din România, din cauză că, spune el, i se părea că lucrurile nu merg în direcția bună în sistemul de sănătate.
În 2016, el lucra la Nuffield Health Glasgow Hospital, din Scoția, ca Resident Medical Officer. A povestit că a ales PSD, fiindcă are „oameni capabili să pună în practică programul de guvernare (…) deși optimismul lor este exagerat”.
Despre condamnarea lui Liviu Dragnea spunea că „dosarul referendumului în care a fost condamnat Liviu Dragnea e un dosar politic”.
La alegerile din 26 mai 2019, medicul român spune că nu a mai votat cu PSD, ci s-a orientat spre Pro România, partidul condus de Victor Ponta.
Doctorul Ciucă spune că dorește să revină în țară: „Plănuiesc să revin în țară, însă o fac din motive personale, a nu se interpreta decizia ca o consecință a măsurilor luate de actuala guvernare în domeniul medical. Revin pentru că în țară am familia, soția și copilul, părinții, mulți prieteni buni și pentru că înțeleg foarte bine că fără resursă umană nu putem învinge.”
El a mai spus că în 2016 a votat cu PSD, partid care apoi l-a dezamăgit: „Cred că au pornit la drum cu un program curajos (chiar dacă un pic nerealist, pe undeva de înțeles în context electoral), însă, pe parcurs, liderul partidului a reușit să elimine din aparatul guvernamental profesioniștii, oamenii ce-și probaseră competența cu ocazia precedentei guvernări PSD, și să subjuge interesul țării unor interese personale și de grup”
„Nu mi-a plăcut absolut deloc maniera pretins democratică prin care au fost schimbați cei doi prim-miniștri și aplicarea ulterioară de etichete. Nimeni din conducerea partidului nu a părut a-și asuma nimic, deși deciziile de numire le-au aparținut. Toate astea au dezorientat electoratul de stânga și au semănat neîncredere, iar asta s-a tradus în neparticipare la votul de duminică, în multe cazuri”, mai crede medicul Ciucă.
În ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea, acesta susține în continuare că dosarul referendumului a fost unul politic, dar că cel pentru care a fost închis în urmă cu câteva zile are o bază reală, însă cu prejudicii „ridicole”: „Din punctul meu de vedere rămâne o condamnare necesară (fără a intra în detalii de speță, nu mă pricep) pentru ceea ce înseamnă încrederea românilor în justiție. Cred că va funcționa pozitiv la nivel de prevenție pentru viitor, îi va descuraja pe alții tentați să abuzeze de putere”.
El mai spune că votul din 26 mai a fost unul mai mult emoțional: „Am ales Pro România pentru că am considerat că au (pentru aceste alegeri) echipa cea mai legată și cu cea mai multă experiență la nivelul Parlamentului și Comisiei Europene. Am votat și la referendum, nu atât pentru inspirația dovedită de președinte în alegerea întrebărilor, pentru că sunt greu de pus în practică rezultatele, ci mai ales pentru a lua atitudine, a transmite un semnal. Pentru mine, justiția e motorul însănătoșirii nației noastre. Cot la cot cu educația, desigur.”