Menu
in

De la avocat la designer de modă



O fostă avocată care a ajuns în UK fără să ştie să spună un cuvânt în engleză este favorită pentru câştigarea unui concurs de modă, scrie The Coventry Telegraph. Românca Ionela Diana Oancea, studentă la Coventry University, şi-a lăsat munca de nivel înalt de avocată pentru a trăi în Anglia şi pentru a-şi începe cariera de designer de modă.

“Nu am vrut să fiu un designer de modă amator toată viaţa mea”, a spus. “Moda este ceva ce am vrut întotdeauna să fac”.

Acum, în al doilea an al unui curs de design vestimentar, Diana a decis să intre într-o competiţie naţională organizată de creatorii de haute couture “A Suit That Fits” pentru crearea unui nou costum.

Juriul a fost impresionat de propunerea ei izbitoare şi creaţia sa a ajuns pe o listă scurtă de zece nume, care acum este supusă unui vot online. Cele trei modele cele mai populare vor fi create şi vor fi vândute de retailerul care organizează concursul.

Faptul că a ajuns pe lista primilor zece este de o importanţă majoră pentru românca de 37 de ani care a sosit în UK fără să ştie deloc engleză. Înainte de venirea în Regatul Unit a studiat Dreptul în România şi a practicat avocatura timp de 5 ani la Bucureşti, specilizându-se în drept penal. A fost dintotdeauna pasionată de costumele de teatru: “Sunt interesată de personajele din spatele hainelor şi de moda haute couture”, fiindcă iubeşte piesele de teatru şi atmosfera stilată de top a hainelor. Inspiraţia ei pentru aceste creaţii a venit de la personaje precum Beau Brummell, Oscar Wilde şi George Clooney. Ionela a transpus apoi aceste inspiraţii în modă feminină, iar femeile care i-au inspirat modelele au fost Marlene Dietrich, Catherine Deneuve şi Ellen Degeneres, primele două purtând costume bărbăteşti dar fără a-şi compromite vreodată feminitatea,.

“Am explorat aceste pasiuni, urmând diferite cursuri de modă şi de pictură în timpul meu liber în România. Tranziţia de la avocatură la modă a fost una naturală fiindcă legătura dintre avocatură şi artă este că ambele sunt deschise interpretărilor. Deoarece nu am vrut să rămân un amator pe viaţă, am decis să studiez moda la nivel profesionist şi din acest motiv m-am înscris la Coventry University.”

Diana a petrecut un an învăţând engleza în Canterbury înainte de a se înscrie la cursul din Coventry. Aceasta a spus: “Dacă ar fi să câştig concursul, ar fi minunat, ar fi confirmarea de care am nevoie”. Diana este pe locul opt pe lista celor zece finalişti. Pentru a o vota, vizitaţi www.asuitthatfits.com.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version