Menu
in

Demos UK: Excludeți românii și bulgarii de pe piața muncii

Organizația think-tank de stânga Demos UK îi prezintă primului ministru David Cameron propuneri radicale cu privire la imigrație și la locurile de muncă din Marea Britanie.



Printre cereri se numără interzicerea imigranților din UE să beneficieze de ajutoare sociale timp de doi ani de la stabilirea în UK și eliminarea de pe piața muncii a celor ce fac parte din națiunile sărace ale Uniunii, o referire mascată la România și Bulgaria, ce vor avea dreptul din 2014 să se alăture celorlalte state pe piața comună a muncii. De asemenea, se cere plafonarea locurilor de muncă pentru imigranți și mai multe locutri de muncă pentru cetățenii britanici.

Petiția contra românilor și bulgarilor a strâns 130.000 de semnături

Demos propune o revizuire a relației Guvernului Marii Britanii cu Uniunea Europeană, pe motiv că țara a cunoscut cea mai mare mișcare de populație pe timp de pace, cu mai mult de 1,5 milioane de imigranți începând cu 2004.

Directorul Demos, David Goodhart, i-a scris premierului Cameron că acest aflux de străini a avut o „evoluție năucitoare” pentru mulți dintre britanici, iar efectele negative încă nu sunt pe deplin cunoscute. Goodhart adaugă că Marea Britanie ar trebui să facă alianțe cu țări precum Danemarca, Germania, Țările de Jos și Suedia pentru a asigura mai multă protecție muncitorilor nativi.

Organizația think-tank mai dorește ca țările mai sărace din UE, pe care le consideră exportatoare de șomaj, să nu fie primite pe piața muncii până când nu ajung la un PIB de cel puțin 75% din media țărilor uniunii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version