in

Două românce gay, căsătorite în Marea Britanie: „E un act de curaj să te expui ca să te reprezinți”

Două românce gay

Două românce gay căsătorite în Marea Britanie vorbesc despre cum s-a schimbat viața lor și despre cum nu se vor mai întoarce niciodată să trăiască în România.

Ella și Crina locuiesc în Tamworth, Staffordshire, Anglia.

De când s-au mutat în Anglia, acum doi ani și jumătate, viața lor s-a accelerat, scrie Libertatea. Fetele au închiriat un apartament în Sutton Coldfield, o suburbie a orașului Birmingham, iar Ella a început un job nou într-un domeniu nou.

Cele două s-au căsătorit pe 25 aprilie 2019, au vândut apartamentul din București, au luat un credit și au cumpărat o casă în Tamworth.

„M-a șocat când am ajuns prima oară în gara din Birmingham și curcubeul era peste tot”, povestește Crina. „În România, dacă pui un curcubeu undeva, iese scandal că faci propagandă homosexuală.”

Cele două femei povestesc despre cum s-au simțit atunci când românii au fost chemați la referendumul „pentru familia tradițională”.


„Era viața noastră care se discuta acolo”, spune Crina. „Mi-e scârbă de politicienii care îți aruncă ție viața la tomberon pentru că au de câștigat niște voturi.”

„Trebuia să găsești un inamic comun”, spune Ella. „Găsește pe unii care sunt slabi și n-au cum să se coalizeze, pentru că sunt speriați, și ai o țină sigură. Fiind atât de obișnuit să te ascunzi, e un act de curaj să te expui ca să te reprezinți.” Referendumul a fost boicotat și doar 21,1% din populația României s-a prezentat la vot, așa că pragul minim de validare de 30% nu a fost atins. Mulți au spus că eșecul referendumului nu înseamnă o deschidere a românilor față de comunitatea LGBTI, ci un vot împotriva PSD, partidul care era la guvernarea la momentul respectiv și care l-a organizat ca să atragă atenția de la modificarea legilor Justiției.

Primii tați gay din Anglia au divorțat. Unul dintre ei s-a îndrăgostit de iubitul fiicei

Unul din 50 de britanici se declară gay, lesbiană sau bisexual

Relația lor nu era recunoscută legal în România și nici nu aveau vreo speranță că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții lor. Casa era pe numele Crinei și aceasta s-a hotărât să-și facă testamentul, dar a aflat că rudele primesc oricum o parte din moștenire, în ciuda dorinței exprimate de decedat, potrivit legii din România care prevede „o rezervă succesorală”.

„Era grija normală pentru bunăstarea partenerei de viață în caz că aș fi pățit ceva – niște chestii la care ți-e silă să te gândești la 30 de ani”, spune Crina.

„Despre drept de decizie în caz de boală nici nu mai zic. Sunt multe lucruri pe care le împărtășești cu partenera de viață, pe care părinții poate nu le știu despre tine, și totuși statul lasă decizii de genul ăsta la latitudinea lor.”

România le refuză drepturi de bază familiilor homosexuale: dreptul la decizie medicală, dreptul de proprietate comună și de moștenire, dreptul ca partenerul să fie co-asigurat la serviciile publice de sănătate, dreptul la pensia de urmaș, dreptul la zile de concediu în caz de deces sau de boală gravă a partenerului.

Cele două românce gay: „Nu avem cum să schimbăm România”

Legea din România interzice explicit ca partenerii de același sex să adopte copilul adoptat al partenerului. 

Crina s-a interesat în ce țări din Europa s-ar putea căsători – căsătoria între cuplurile de același sex este legală în 16 țări din Europa, iar Elveția urmează să fie cea de-a șaptesprezecea. Au ales Anglia, pentru că amândouă vorbeau limba engleză fluent și puteau să-și găsească de lucru, deși aveau niște temeri legate de Brexit. În mai 2018 a plecat Crina, iar Ella i s-a alăturat în octombrie, la o săptămână după ce referendumul „pentru familie” a eșuat. Pentru ele nu mai conta.

„Ne-am pierdut speranța de schimbare. N-avem cum să salvăm România pe care ne-o dorim noi”, spun ele.

Ella și Crina spun că evenimentele organizate de Noua Dreaptă nu le mai întristează la fel de mult ca atunci când trăiau în România. „Am făcut multă curățenie mentală”, spune Ella. „Nu mai sunt supărată pe chestii din România pe care am ales să le las în urmă, că de-aia sunt aici. Nu vreau să duc nicio luptă, vreau doar să-mi trăiesc viața liniștită.”

După ce s-au căsătorit în Marea Britanie, Crina a mers la Evidența Populației în București ca să-și schimbe buletinul. I-a arătat unei funcționare certificatul de căsătorie: „Eu m-am căsătorit în UK cu o femeie. E ceva ce trebuie să luați la cunoștință? Se trece undeva?”.

Femeia a privit-o cu compasiune și i-a răspuns: „Din păcate, căsătoria nu e recunoscută, îmi pare rău, dar sper să reușiți la un moment dat să rezolvați și chestia asta”.


Două românce gay, căsătorite în Marea Britanie: „E un act de curaj să te expui ca să te reprezinți”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]




BMW căutat Marea Britanie

BMW căutat în Marea Britanie pentru confiscare, descoperit la Constanța

cersetor anglia

Român de 66 de ani din Anglia, a ajuns cerșetor după ce a fost concediat